Nebunia internaţională legată de fraţii Tate continuă, iar autorităţile din România se chinuie să arate că nu le vor scăpa printre degete şi merg mai departe cu percheziţiile şi audierile a diverşi apropiaţi şi asociaţi, în timp ce chiar una dintre fetele considerate victimă în dosar a venit să îi viziteze în arest, dar nu a putut să intre.
Un grup de tineri bicicliști, printre care se aflau şi copii, a fost lovit, sâmbătă seara, de un Audi A5 pe o stradă din Franţa. În urma impactului opt dintre ei au fost răniţi. Şoferul a fugit de la locul faptei.
Un tânăr de 32 de ani a fost oprit sâmbătă în trafic în Agnita, județul Sibiu. La testarea cu aparatul DrugTest, polițiștii au constat că șoferul era sub influența drogurilor.
Datorită unui tratat internațional puțin cunoscut de la jumătatea secolului al XIX-lea, hotelul aflat un cătun cuibărit în vârful munților Jura oferă o experiență cu adevărat unică turiștilor care pot dormi, în același timp, în două ţări.
Părintele Constantin Necula a vorbit despre neuroteologie şi despre ce simbolizează de fapt crucea în viaţa trupului şi sufletului.
Ana Oros Daraban, femeia în vârstă de 44 de ani care a fost omorâtă de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii, era angajată ca expert în cadrul Direcţiei de Mediu a Primăriei Capitalei. Între timp, ies la iveală noi detalii în cazul morţii femeii.
Oficialii au confirmat staționarea unei divizii militare NATO pentru încă nouă luni în România, în apropierea graniței cu Ucraina. Misiunea va fi condusă de membri superiori ai forțelor armate și va reprezenta o primă linie de apărare în cazul în care Rusia ar invada mai departe spre vest, scrie The New York Times.
O femeie din Brazilia a dat naștere unui bebeluș gigant de 7,3 kilograme. Cleidiane Santos dos Santos, în vârstă de 27 de ani, are acasă alți 5 copii.
Profesorul Alexandru Vlad Ciurea a explicat existența unei proteine în forma de cruce existentă în corpul uman care ne poate ajuta în relaţia cu viaţa şi Dumnezeu.
Pilda zilei spusă de Lidia Fecioru la emisiunea Adevăruri ascunse, de la Antena3.ro, face referire la oamenii care mint şi sunt prinşi imediat.
Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii, a explicat ce categorie de pensionari vor primi începând cu 1 februarie pensii mai mari cu 10%.
Ancheta privind corupția în Parlamentul European "împrospătează" memoria deputaţilor. A început o cursă nebună printre europarlamentarii care au "uitat" să-şi declare cadourile şi călătoriile.
Turcia anulează vizita de săptămâna viitoare a ministrului suedez al Apărării la Ankara. Discuțiile „și-au pierdut sensul”, după ce autoritățile suedeze ar fi aprobat organizarea mai multor proteste la Stockholm, potrivit Reuters.
Cu acoperișul de gradat, cu mobilierul vechi și cu sălile de așteptare înghesuite, Gara de Nord, cea mai mare gară din România, pare să fie încremenită în anii comunismului. Ce lucrări de modernizare pregătește CFR.
Un test simplu, uşor de făcut acasă de fiecare dintre noi, în orice moment al zilei, ne poate indica dacă suferim sau nu de vreo afecţiune.
Austria îşi menţine veto-ul pentru Schengen asupra Bulgariei și României până când situața se va schimba fundamental, a afirmat cancelarul Karl Nehammer înaintea unei vizite în Bulgaria.
Un bărbat și fiica sa din Arad sunt cercetați pentru trafic de droguri, după ce bărbatul a adus din Spania, la cererea tinerei, cinci kilograme de hașiș, iar femeia a fost prinsă în flagrant când vindea droguri.
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la antena3.ro, ce aduce Anul Nou Chinezesc 2023, considerat Anul Iepurelui de Apă Negru.
Românii sunt unii dintre cei mai fericiți oameni din lume. În ultimul clasament internațional World Happiness, ţara noastră a depășit la capitolul fericire state precum Italia, Spania și Croația. Ce spun români despre acest clasament.
La Chișinău au avut loc vitezele delegaților din Polonia, Finlanda și România. Motiv pentru care această săptămână a fost numită generic „a solidarității europene”. Membrii comisiei afacerilor externe din Polonia s-au arătat interesați să susțină domeniile vulnerabile ale țării, iar cei din Finlanda și România au reiterat sprijinul pe care îl acordă Republicii Moldova în parcursul integrării europene, potrivit comunicatul MAEIE.
După o săptămână cu temperaturi de primăvară vremea s-a schimbat radical, chiar în scurta vacanță de Mica Unire. ANM anunţă unde sunt aşteptate ninsori.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de pe antena3.ro, metoda prin care poţi recunoaşte rapid o persoană falsă.
Deputatul Marian Mina, preşedintele PSD Giurgiu, a transmis un mesaj colegilor de guvernare, respectiv liderilor PNL. "E clar că mămăliga se umflă şi vă va exploda în faţă", a scris acesta.
Un şofer român a fost amendat cu 10.000 de lei şi lăsat fără permisul de conducere, după ce a făcut flash-uri şi a înjurat în timp ce conducea pe autostrada A10 Râmnicu Vâlcea - Deva.
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, într-un interviu acordat Darik Radio, a îndemnat țările lumii să nu furnizeze arme Kievului din cauza riscului izbucnirii unui conflict global. Despre acest lucru a anunțat Serviciul de presă al președintelui țării. {{657702}}"Cea mai importantă valoare este pacea și viața omului. Furnizarea de arme [către Kiev] înseamnă că stingem focul cu benzină, îns