Vicepremierul Andrei Spînu recomandă primarului de Chișinău să privească în oglindă ca să vadă vinovatul de criza de la Apă Canal Chișinău. Și reprezentanții Guvernului spun că de datoriile acumulate de instituția municipală, soldate cu deconectări de la energia electrică, se fac vinovați cei care au gestionat întreprinderea. Șirul reacțiilor vin după acuzațiile publice ale edilului Ion Ceban la adresa guvernării.
Au fost demarate primele procese în vederea construcției Spitalului Regional Bălți. Astfel, la ședința din 2 februarie, deputații au aprobat ca un teren agricol de cinci hectare să fie retras din circuitul agricol și să treacă din proprietatea localității Corlăteni, în gestiunea Ministerului Sănătății.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu o reacție după ce șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov a declarat că după Ucraina, Moldova va fi următorul „centru antirusesc”. Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă a declarat că „respinge categoric declarațiile șefului diplomației ruse care nu corespund adevărului”.
Radu Marian este noul președinte al Comisiei economie, buget și finanțe. Funcția revine deputatului după ce, fostul președinte de comisie, Dumitru Alaiba, a fost numit ministru al Economiei. Inițiativa a fost susținută de 66 de deputați.
Primarul Ion Ceban a afirmat că va solicita deconectarea prioritar a sediului Guvernului și Parlamentului de la serviciul de apă și canalizare. Viceprim-ministrul Andrei Spînu a venit ulterior cu o reacție și a menționat că singurul vinovat de situația de la Apă-Canal este Ion Ceban.
Într-un interviu acordat presei ruse, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a calificat Moldova drept următorul „centru antirusesc" după Ucraina. Anterior, acesta a declarat în repetate rânduri că Occidentul încearcă să transforme Moldova într-o a doua Ucraină, scrie BBC.
Termenul de înregistrare a gospodăriilor de fermier va fi micșorat, iar certificatul de înregistrare a acestora va fi exclus. O decizie în acest sens a fost aprobată de Parlament. Legea privind gospodăriile țărănești este votată în cea de-a doua lectură.
Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate are doi noi deputați, Alina Dandara și Mihail Leahu, candidați supleanți pe lista PAS. Aceștia participă la prima lor ședință de Parlament la 2 februarie după ce Curtea Constituțională, prin hotărârea sa din 5 ianuarie 2023, a validat mandatele de deputat ale acestora.
Sistemul „Eunomia Trafic’’ a constatat 560 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe parcursul a două săptămâni.
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, afirmă că Chișinăul ar putea rămâne fără apă potabilă. Aceasta în condițiile în care în dimineața zilei de 2 februarie au loc noi deconectări de energie electrică la Apă-Canal Chișinău. La rândul său, furnizorul Premier Energy anunță că curentul electric va fi întrerupt doar în blocul administrativ al instituției și asta nu ar afecta sistemul de apeduct.