Volodimir Zelenski, preşedintele Rusiei, a declarat că Rusia pregăteşte o campanie prelungită de atacuri cu drone iraniene pentru a "epuiza" Ucraina.
Maria Alexandru, fata omorâtă când se ducea la colindat, va fi înmormântată în mireasă, iar de totul vor avea grijă reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi cei ai Primăriei Truşeşti.
O tânără în vârstă de 18 ani, dezbrăcată şi cu sânge pe mâini, a fost găsită când mergea fără direcţie pe o stradă din Baia Mare.
Autorităţile iraniene au decis să închidă grădiniţele, şcolile şi universităţile din Teheran în următoarele două zile din cauza nivelului extrem de ridicat al poluării, relatează dpa.
Anul 2023 va fi, dacă nu se întâmplă ceva catastrofal, un an peste medie, iar obiectivele aproape sigure sunt 78,5 kilometri noi de autostradă și drum expres, arată reprezentanții Asociației Pro Infrastructură în previziunile rutiere pentru 2023.
Şase oameni au fost răniţi, luni seară, în urma unui accident petrecut în judeţul Iaşi şi au ajuns la spital.
Patru din cinci maşini noi vândute în Norvegia, anul trecut, sunt alimentate electric, Tesla fiind cea mai vândută marcă pentru al doilea an consecutiv.
Primarul unei comune din Bacău a scăzut salariile, inclusiv pe al său, pentru a avea bani de proiecte.
Cristian, un român din Bihor, a plecat în Germania pentru o viaţă mai bună, iar anul acesta nu a mai apucat să se întoarcă acasă de sărbători pentru că a fost ucis pe stradă.
Profesorul dr. Dorin Sarafoleanu, unul dintre marii specialiști în ORL ai României, a vorbit, într-un interviu exclusiv acordat jurnalistului Radu Tudor despre faptul că am scăpat de pandemie, dar a apărut frica de război.
Un şofer din Suceava a vrut să îi dea o lecţie poliţistului care l-a amendat, însă a sfârşit prin a primi chiar el o lecţie de viaţă care l-a făcut să regrete instant.
Parlamentul European a anunțat că va ridica imunitatea a doi eurodeputaţi pentru ca aceştia să fie investigaţi în ancheta legată de Qatar.
Un bărbat a fost filmat în timp ce se deplasa cu trotineta pe o autostradă din România.
După ce a fost suspendată pentru dopaj, Simona Halep a căzut în ierarhia WTA la începutul anului 2023 și a ajuns până pe locul 12.
Guvernatorul regiunii Belgorod a anunțat, luni, bombardamente în acest teritoriu al Rusiei.
Din data de 1 ianuarie 2023, pe ruta de troleibuz nr. 34 este aplicat noul orar de circulație. Despre aceasta informează Regia Transport Electric din Chișinău. Iată modificările.
Mai multe inscripții fasciste au apărut în zona unui parc din Deva. Polițiștii au deschis un dosar penal și îi caută pe autori.
Ucraina și-a revendicat responsabilitatea pentru un atac cu rachete asupra unei cazărmi militare temporare din regiunea Donețk, ocupată de Rusia, după ce Kremlinul, într-o recunoaștere rară pe câmpul de luptă, a recunoscut că zeci dintre soldații săi au fost uciși pe locul din orașul Makiivka. „La 31 decembrie... în așezarea Makiivka, regiunea Donețk, au fost distruse și avariate până la 10 unități de echipament militar inamic de diferite tipuri", a declarat Statul Major General al forțelor armate... Читать дальше...
Primul centru de lansări spaţiale, Spaceport Esrange se află în Suedia şi va fi inaugurat oficial pe 13 ianuarie în prezenţa regelui Suediei.
Numărul ortodocșilor este în scădere, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în timp ce o altă confesiune religioasă câştigă tot mai mulţi adepţi.
Este haos în implementarea legislației privind bacșișul, pentru că nu toate restaurantele au reușit să aplice măsura imediat ce a intrat în vigoare, softurile caselor de marcat nu au putut fi actualizate chiar atât de repede.
Turcia a impus de la 1 ianuarie 2023 o taxă turistică, vizitatorii urmând să plătească o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum şi pentru circuitele organizate de agențiile de turism, transmite Agerpres.ro.
Un bărbat din Galaţi a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. L-a lovit fără milă pe un consătean pentru că refuzase să îi dea rest un leu. Gestul i-a curmat viața victimei.
Carla Howe, un fost model playboy britanic, a povestit că Andrew Tate a chemat-o la vila lui din Pipera.
Analistul de politică externă Bogdan Chirieac a comentat la News Hour with CNN motivațiile care i-au apropiat, aparent, pe cancelarul Austriei, Karl Nehammer, și pe președintele Bulgariei, Rumen Radev.