Endocrinologul și nutriționistul Tatiana Bocearova a spus cine nu ar trebui să mănînce mere verzi, relatează RIA Novosti. Medicul a avertizat despre pericolul merelor verzi, spunînd că acestea sînt contraindicate persoanelor cu pancreatită sau dischinezie biliară, în special în stadiul acut. Dacă există astfel de diagnoze, aceste persoane ar trebui să aleagă soiuri mai dulci de mere, să le cure
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat după ce Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, pe care gazetarul îl numește cu sarcasm ”domnul Javrov”, a făcut declarații jignitoare la adresa evreilor.
Procurorii anticorupţie l-au aşteptat sâmbătă timp de trei ore şi jumătate pe adjunctul fostului procuror general, Ruslan Popov, ca să-i facă percheziţie la domiciliu. Acesta era plecat într-o deplasare în nordul ţării. În urma percheziţiei, foştii subalterni ai lui Popov au ridicat de la acesta
Preotul Marius Moșteanu, invitat în emisiunea Voi cu Voicu de la Antena 3, a vorbit despre cutume, obiceiuri, dar și despre presiunea societății, lucruri pe care fiecare dintre noi le simțim zilnic.
Comunitatea de informații nu a văzut "nicio dovadă practică în acest moment că rușii ar fi planificat desfășurarea sau chiar potențiala utilizare a armelor nucleare tactice" în Ucraina, a afirmat astăzi șeful CIA, William Burns.
Sărbătorile Pascale au trecut, iar colecția de lucrări a lui Alex Dimitrov în aceste zile s-a completat. Alex reușește incredibil de bine să transmită evenimentele care îl înconjoară. Cînd privești fotografiile sale, ai impresia că fiecare imagine încearcă să-ți spună propria istorie. Dar ce istorii vedeți voi aici?
Turcia devine una dintre principalele destinații pentru cetățenii ruși care doresc să scape de represiuni, precum și de efectele sancțiunilor economice, transmite RFI. Aceasta rămâne una dintre puținele țări în care avioanele rusești pot zbura și în care posesorii de pașapoarte rusești pot intra fără vize.
Centrul Infrotrafic anunţă că, începând de astăzi până pe 3 iunie, este închisă circulaţia pe sensul Bucureşti – Piteşti al Autostrăzii A1, între kilometrii 108+500 metri – 115.
Bill Burns, directorul CIA, avertizează că Vladimir Putin mizează foarte mult pe ce-a de-a doua fază a războiului din Ucraina și este convins că ”dublarea” conflictului militar îi va permite să facă progrese.
Iarina Maria Popescu, o fetiță de numai 8 ani a reprezentat România în etapa finală a festivalului de muzică Sanremo Junior din Italia.
CARPET OUTLET vs AKORD! 7 mai 2022. Partea 1
CARPET OUTLET vs AKORD! 7 mai 2022. Partea a 2-a
Toți copiii, femeile și bătrânii care se aflau pe teritoriul uzinei Azovstal au fost evacuați, a anunțat viceprim-ministra Ucrainei, Irina Vereșciuk. „Ordinul președintelui a fost îndeplinit. Această parte a operațiunii umanitare de la Mariupol a fost finalizată”, a declarat Vereșciuk.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit, în cadrul rubricii Pilda zilei din emisiunea Adevăruri ascunse, despre importanţa propriei noastre păreri în viaţă.
O pisică inteligentă a atras atenția internetului cu interpretarea ei demnă de Oscar, prefăcându-se că este accidentată pentru a fi lăsată în casă.
Horoscop rune 9-16 mai 2022, cu Mihai Voropchievici. Berbecii au parte de o suită de schimbări, în timp ce Gemenii primesc veşti bune.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit, în cadrul rubricii Leacul zilei, despre beneficiile florilor de liliac asupra durerilor articulare.
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la Antena 3, regulile de aur ale miliardarilor planetei.
Statele Unite oferă o recompensă de până la 15 milioane de dolari pentru informații despre grupul Conti, specializat în ransomware, cu sediul în Rusia, care a fost acuzat de atacuri de extorcare cibernetică în întreaga lume, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, care sunt alimentele pe care trebuie să le consumi dacă vrei să trăiești mai mult.