Finala Eurovision de sâmbătă seara, câștigată de reprezentanții Ucrainei, este umbrită de un scandal privind voturile. TVR reclamă că votul juriului României a fost modificat, cele 12 puncte acordate Moldovei fiind atribuite, în fapt, Ucrainei.
Fraţii Mazăre aşteaptă decizia comisiei ANP pentru a afla daca pot participa mâine, la înmormantarea mamei lor. Mihai Mazăre, fratele lui Alexandru şi Radu, a spus în exclsusivitate la Antena 3, că se aşteaptă ca fraţii lui să primească permisie doar pe timpul desfăşurării înmormântării. Ulterior cei doi ar urma să se întoarcă la penitenciar.
În ciuda ploilor din ultima vreme, şoferul unei maşini marca BMW a rămas blocat în râul Bistriţa, după ce a încercat să-l traverseze.
Căpşunarii români nu mai vor să meargă la muncă în Italia, iar unul dintre motive este că au crescut salariile din agricultură la noi în ţară, iar un altul este reprezentat de condiţiile aspre de muncă.
Există alimente care pot fi consumate și după data de expirare, fără să reprezinte vreun pericol pentru sănătate, iar această informație vine chiar de la producători.
George Simion a vorbit în exclusivitate la Antena 3, despre preţurile ridicate care afectează foarte mulţi români. Liderul AUR spune că ţara noastră este plină de resurse şi bogăţii, dar degeaba.
Cristian Popescu Piedone a transmis un nou mesaj din închisoare, astăzi, după protestul din faţa închisorii la care au participat zeci de oameni.
Un accident devastator produs în zona comunei Timişeşti din Neamţ a fost filmat de o cameră de supraveghere.
Cântăreţul Mihai Trăistariu, care a fost şi el concurent la Eurovision şi membru al juriului cu mai mulţi ani în urmă, a explicat că jurizarea se face cu o seară înaintea concursului, în timpul ultimei repetiţii generale, astfel încât să fie eliminate posibilele impedimente.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunțat duminică, în urma unei întrevederi cu secretarul de stat american Antony Blinken, la Berlin, că „mai multe arme şi mai multe ajutoare sunt în drum spre Ucraina”.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord au descoperit că lipsa de vitamina D în timpul dezvoltării timpurii poate perturba echilibrul metabolic dintre creștere și acumularea de grăsimi. Folosind un model de pește zebră, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord au descoperit într-un studiu¹ recent că lipsa de vitamina D în timpul dezvoltării timpurii po
În ultima etapă a play-off-ului Ligii 2, jucată astăzi, Petrolul Ploiești și-a adjudecat trofeul de campioană a eșalonului secund, după ce, în etapa precedentă, a obținut matematic promovarea directă. Cu o remiză pe teren propriu, Hermannstadt are și ea asigurat locul în Liga 1.
Banii sunt tot mai puţini, iar oamenii îşi aleg alimentele în funcţie de venituri şi îşi neglijează sănătatea. Produsele cele mai ieftine şi pline de aditivi din supermarket se vând rapid. Nutriţioniştii ne sfătuiesc să alegem produse autohtone, de la piaţă, pentru un meniu mai sănătos, la preţuri decente.
Oamenii sănătoși nu trebuie să consume ceaiuri medicinale.
Situaţie fără precedent la Eurovision! De ce a apărut la final că România a dat zero puncte Moldovei şi invers? Votul juriului din România a fost anulat în ultimul moment. România nu a mai intrat în direct să anunţe rezultatul, iar punctajul maxim s-a dus către Ucraina. Televiziunea Română a fost anunţată în miez de …
Un urs a fost filmat noaptea trecută în Predeal. Animalul a intrat în curtea unei pensiuni, spre spaima turiştilor care nu ştiau cum să facă să intre mai repede în clădire şi să încuie uşile. Au fost şi oameni care s-au bucurat insă să vadă un animal sălbatic în carne si oase.
Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu s-a arătat conciliant faţă de Finlanda, reproşând în schimb Suediei "declaraţii provocatoare", la discuţiile de duminică de la Berlin privind aderarea celor două ţări la NATO, relatează AFP, dpa şi Reuters.
Igor Grosu a devenit noul președinte al partidului de guvernământ de la Chișinău, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Grosu, care este și spicherul Parlamentului, a fost ales la congresul PAS, duminică, 15 mai, fiind singura candidatură pentru această funcție. Igor Grosu a asigurat până acum interimatul la șefia partidului, după ce fondatoarea PAS, Maia Sandu, a fost aleasă președintă a Republicii Moldova, la finele anului 2020. Maia Sandu a fost și ea prezentă la congresul PAS, deși nu mai deține nicio funcție în partid. Читать дальше...
Zeci de familii sinistrate s-au întors astăzi la blocul care a ars noaptea trecută în Sectorul 5 al Capitalei. Au privit cum focul le distrugea apartamentul şi toate lucrurile de valoare erau mistuite. Au dormit pe unde au apucat, în maşină sau la rude. Acum, aşteaptă un ajutor de la autorităţi să îşi pună viaţa în ordine