Fructele de mare şi caşcavalurile au fost vedetele unei caravane organizate duminică pentru prima dată în ţara noastră. Evenimentul a strâns sute de gurmanzi gata să guste cele mai delicioase bucate, pregătite chiar în Grădina Botanică din Capitală de cei mai iscusiţi bucătari.
Incendiile de vegetație din ultima perioadă surprind prin faptul că au luat cu asalt emisfera nordică a globului, devastând Canada. Totodată, temperaturi extreme apar și în New York sau Moscova.
După trei ani în care a lucrat pentru serviciul de livrări Amazon Flex, Neddra Lira, în vârstă de 42, spune că a fost concediată brusc în luna octombrie a anului trecut, potrivit Business Insider.
Avocatul Adrian Cuculis dă în judecată Primăria Generală a Capitalei, după ce a găsit o piesă de la mașină stricată de șobolani pe care i-a şi prins în fapt.
39 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din cele 3.086 de teste efectuate. Autoritățile confirmă și un deces. Este vorba de un bărbat de 60 de ani din Chișinău.
Liderii Blocului Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, Vladimir Voronin şi Igor Dodon, susţin că ei deţin formula pentru a scoate ţara din criză. Aceştia le-au promis oamenilor pensii mai mari, locuri de muncă, dar şi un nivel de trai stabil.
Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, a fost internat la spital, duminică dimineață, la aproape o săptămână după ce a fost depistat cu COVID-19.
Premierul României se laudă pe Facebook în mod deșănțat că "a intervenit" și a rezolvat el cu transferul în străinătate a doi mari arși, după accidentul de la Petromidia, scrie deputatul USR-PLUS de Buzău Emanuel Ungureanu.
Alte 39 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.Din numărul total de cazuri, unul e de import: 1-Rusia.Numărul total de teste efectuate – 3.086 , dintre care 325 – teste Rapid – Antigen.
Un sportiv din echipa olimpică de volei a Serbiei a fost testat pozitiv cu noul coronavirus la sosirea în Japonia, cu trei săptămâni înainte de startul Jocurilor Olimpice. Acesta este al treilea caz cunoscut de acest fel, au anunţat, duminică, autorităţile sanitare japoneze.
Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază într-un spital din Roma pentru a fi operat la colon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.
Ceea ce mâncăm poate crește sau din contră poate diminua riscul de a face cancer, arată ultimele studii, iar nutriționiștii ne sfătuiesc să evităm consumul de carne roșie și procesată.
Vizitatorii locațiilor pitorești din cadrul Rezervației Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” au fost informați despre beneficiile vaccinării împotriva COVID-19, iar doritorii de a se proteja de virus, s-au vaccinat în cadrul punctului de vaccinare mobil, amenajat cu suportul
Pentru mâine meteorologii anunță ploi însoţite de descărcări electrice în toată țara. La Briceni și Soroca vor fi 22 de grade, iar la Bălţi 23 de grade Celsius. La Orhei se va înregistra cu un grad mai mult.
Este anchetă la Arad, după ce un bărbat în vârstă de 22 de ani ar fi agresat sexual un copil de 6 ani pe un câmp din localitatea Zădăreni.
Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv și tatăl unui tânăr care şi-a pierdut viața în incendiul din Clubul Colectiv a avut o reacție în acest scandal al transferului în străinătate al pacienților răniți și arși în explozia de la rafinăria Petromidia din Năvodari.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene face următoarele completări referitoare la cazul nerespectării premeditate a regulilor de intrare pe teritoriul Federației Ruse din partea a 3 cetățeni moldoveni.
Balonul de Aur are un nou favorit. După eliminarea prematură a naționalei Franței de la Campionatul European, Kylian Mbappe și N’Golo Kante nu mai sunt în fruntea listei de candidați pentru trofeul acordat de revista France Football.
Situaţia epidemiologică din Rusia se agravează de la o zi la alta. Doar pe parcursul zilei de duminică, au fost înregistrate peste 25 de mii de cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19 şi 663 de decese. Acesta este cel mai grav bilanţ raportat în Rusia de la începutul acestui an.
Elena Mateescu, directorul ANM a anunţat la Antena 3 prognoza pentru următoarele zile. Scăpăm de ploi, dar mai multe județe din ţară vor fi lovite de caniculă.
Teatrul Verde din parcul Valea Morilor a găzduit sâmbătă seara un concert de zile mari. Mai mulţi artişti autohtoni au încins atmosfera pentru câteva sute de spectatori, dornici de distracţie după un an de restricții pandemice.
O femeie de 50 de ani a fost găsită fără suflare în apartamentul ei din Pitești. Pompierii au fost nevoiţi să intre pe geam.
Un român în vârstă de 35 de ani a fost arestat în Italia după ce a furat banii de pe cardurile mai multor bătrâni din Padova. S-a dovedit că acesta era liderul unei rețele mafiote, conform Padovaoggi.
Azerbaidjanul a anunţat sâmbătă că a predat Erevanului 15 soldaţi armeni luaţi prizonieri în timpul conflictului din Nagorno-Karabah, informează Agerpres.
Premierul Florin Cîţu a reacţionat după ce Ludovic Orban s-a comparat cu Cristiano Ronaldo la alegerile PNL din Piatra Neamţ.