Întoarcerea la natură e cea mai bună tendință care ni se putea întîmpla. Ingredientele naturale, fie că le consumi, fie că le aplici pe piele, îți dau vitalitate și strălucirea aceea sănătoasă care ți se citește inclusiv în privire. Arderi naturale Dincolo de mișcare și o dietă echilibrată, o piele fermă se obține și întreține și cu mici ajutoare sub formă de creme. Intheline, de exemplu,
Luna iulie o să fie o lună destul de păcătoasă. Nici luna aceasta nu scăpăm de ploi, dar fiind vorba de ploi de vară în mare parte, nu va fi o vreme chiar atât de rea, după cum arată prognoza meteo din bătrâni, prezentată, sâmbătă, la Antena 3, de Mihai Voropchievici.
După prăbușirea cascadei Bigăr, o altă formațiune aflată la "o aruncătură de băț" de Cluj a intrat în preferințele turiștilor din România. Are o înălțime de 9 metri și o priveliște care îți taie răsuflarea.
Tânărul de 21 de ani, din Cantemir, care în data de 21 Iunie a plecat de acasă într-o direcție necunoscută, a fost depistat fără suflare într-o pădure din preajma satului Iepureni, Cantemir.
Este vorba de conacul familiei Niculescu-Dorobanţu de la Cosoba construit spre sfârşitul secolului al XIX-lea, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, un apropiat al familiei. Proprietatea este scoasă la vânzare cu aproape 500.000 de euro.
Inotul este unul dintre cele mai bune exercitii pentru pacientii cu o forma de artrita, insa nu numai ei se pot bucura de beneficiile acestei activitati placute. Inotul - fie ca este vorba de piscina ori de apa marii - are numeroase puncte tari cand este vorba despre sanatatea articulatiilor noastre. Artrita si inotul Inotul si alte activitati similare, pe care le putem efectua in apa, sînt
„Jurnal săptămânal” cu Alina Turcanu, președinta Centrului de Teatru din Moldova.
Lidia Fecioru ne-a oferit ”leacul zilei” în cadrul emisiunii ”Adevăruri Ascunse” de la Antena 3. Bioenergoterapeutul a vorbit despre rozmarin și multiplele sale beneficii pentru mintea și trupul nostru.
Un tânăr în vârstă de 19 de ani a fost surprins de poliţişti locali din Constanța, în timp ce trăgea mai multe focuri de armă în parcul Tăbăcărie. Asupra sa au fost găsite două arme şi 480 de bile din plastic.
Ginkgo biloba - îmbunătățește capacitatea creierului, îmbunătățind fluxului sangvin periferic pentru o mai bună utilizare a oxigenului și a glucozei. Această plantă accelerează transmiterea semnalelor nervoase și activează compușii organici care accelerează metabolismul nostru! Ginkgo este una dintre cele mai populare plante care opresc începutul bătrîneții. Circulația energiei crește de mai mu
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a explicat, în cadrul rubricii Pilda zilei din emisiunea Adevăruri Ascunse, de ce nu este bine să ne bazăm pe nimeni niciodată.
Autorităţile din fosta republică sovietică Tadjikistan au decretat sâmbătă vaccinarea obligatorie anticoronavirus pentru toate persoanele de peste 18 ani, informează EFE.
Nu doar temperaturile ridicate din ultimele zile ne-au afectat, ci și țînțarii care au apărut în urma căldurilor. Pișcăturile acestor enervante insecte produc mîncărimi și iritații ale pielii, care uneori vin și cu reacții alergice. Cu toate acestea, există mai multe metode simple prin care îi putem ține la distanță. Noi vă vom prezenta în următoarele rînduri o serie de soluții naturale care alung
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, a comentat alegerile de la conducerea PNL Vaslui, acolo unde Nelu Tătaru a primit peste 300 de voturi. El a vorbit şi despre cei care au contestat apoi alegerile interne din această organizație.
Tânărul, în vârstă de 27 de ani din Suceava, a vrut să îşi pună capăt zilelor şi a decis să bea jumătate de litru de antigel. Din fericire, mama sa l-a salvat în ultima clipă.
Se pun mari speranțe în realizarea unui vaccin împotriva cancerului care foloseşte tehnologia ARN mesager, cea care a dat și cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID. Vaccinul anticancer este acum în faza a doua a testelor clinice, faza testării pe oameni, care vine după rezultatele încurajatoare ale primei faze. Deja unui prim pacient i s-a inoculat doza, scrie Digi24.ro.
15 echipe mobile, formate din voluntari ai Asociației Studenților și Rezidenților din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au mers din casă în casă pentru a informa locuitorii din raioanele Edineț și Briceni despre beneficiile vaccinării împotriva COVID-19 şi pentru a imuniza doritorii de a se proteja de virus.
O femeie și un bărbat au fost răniți grav, sâmbătă seara, după ce şoferul unui BMW a pierdut controlul volanului, a intrat într-un refugiu de autobuz din Baia Mare și i-a izbit violent. Cele două persoane au fost transportate de urgenţă la spital în stare critică
Vrând să pară amuzantă o fată de 14 ani i-a povestit mamei sale că a găsit un bebeluș abandonat într-o ghenă de gunoi, în comuna Samarinești, din județul Gorj şi că un bărbat necunoscut l-a luat într-o dubiţă neagră. Femeia speriată a sunat la poliţie care a intrat imediat în alertă.
O mașină s-a făcut scrum, sâmbătă seara, la Agigea, în județul Constanța. O femeie a suferit arsuri de gradul doi la un picior şi a fost transportată de urgenţă la spital.
Suprafaţă totală a fondului locativ individual în localitățile urbane și rurale la situația din 1 ianuarie 2021 a constituit 89187,7 mii m2, divizați în 1,3 mil. locuințe. Datele sunt făcute publice de Biroul Național de Statistică (BNS) în baza informației deținute de autorităţile administraţiei publice locale, persoanelor juridice care dispun de fond locativ în localitățile urbane și rurale și Agenţiei Servicii Publice.
Un bărbat de 62 de ani, din satul Ruseni, raionul Edineț, conducând o motoretă Viper, dinspre Cupcini spre Parcova, a pierdut controlul asupra ghidonului și a derapat de pe carosabil în timp ce se deplasa într-o curbă periculoasă .
Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş, a apreciat scandalul de la alegerile PNL din județ ca fiind un circ de care Ion Luca Caragiale ar fi mândru.
Cel puţin 43 de migranţi s-au înecat în naufragiul unui vas în largul Tunisiei, pe când încercau să traverseze Marea Mediterană, dinspre Libia către Italia, iar 84 au fost salvaţi, a declarat sâmbătă pentru Reuters filiala tunisiană a Semilunii Roşii.