Prețurile biletelor de avion au scăzut cu 10% față de anul trecut. În plină pandemie de coronavirus, cele mai căutate destinații sunt Paris, Milano sau Roma.
Situaţia în raioanele Ocniţa, Soroca şi la Vadul lui Vodă continuă să fie alarmantă. Nivelul apei râului Nistru este în creştere, iar pericolul de inundaţii este mare. Autorităţile şi salvatorii întreprind măsuri pentru a împiedica apa să ajungă în gospodăriile oamenilor.
Traficul rutier pe strada Vlaicu Pârcălab, la intersecția cu strada M. Kogălniceanu, va fi suspendat timp de două zile, în data de 28 şi 29 iunie.În acest context, şoferii sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.
În perioada pandemiei a crescut semnificativ rata divorţurilor, afirmă sociologii. De ce a luat amploare acest fenomen și care sunt cauzele neînțelegerilor în cupluri aflați de la psihologul Zinaida Gribincea.
Președintele fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Alexandru Slusari, cere audierea reprezentanților Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), în comisia parlamentară de profil. Susține că, în câteva săptămâni, depozitele fermierilor vor fi pline cu orz și grâu. De partea cealaltă, în aprilie curent, liderul formațiunii politice, Andrei Năstase, declara că Republica Moldova s-ar putea confrunta cu o criză alimentară... Читать дальше...
Şeful grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, susține că Guvenrul PNL are "zero credibilitate" fiindcă românii s-au săturat de minciunile lor.
Lanul de levănțică din satul Cimișeni, raionul Criuleni, a fost închis de proprietari. Anunţul a fost făcut pe Facebook de compania care gestionează afacerea cu lavandă.
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a lansat un atac la Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, după ce liderul liberal s-a arătat deranjat de un fost membru al PSD, recent numit la conducerea unei filiale PNL.
Bulgaria, Estonia şi Ungaria au impus unele restricţii în contextul răspândirii infecției cu noul coronavirus.Moldovenii care vor să meargă în Bulgaria trebuie să ştie că Guvernul bulgar a extins starea de urgență instituită în țară până pe data de 15 iulie.
O pacientă diagnosticată cu coronavirus, care a fost internată la Spitalul TBC de la Stejăriș, Brașov, critică condițiile din spital. Femeia spune că pentru a ajunge la toaletă, pacienții trebuie să treacă prin două saloane pline cu pacienți infectați.
Mod de preparare: Puiul se taie în 4 părţi, se bate pînă se face plat, se presară cu sare şi piper, se trece prin faină şi se rumeneşte. Apoi se toarnă vin şi bulion, se acoperă cu capac şi se dă la cuptor. Periodic carnea se udă cu sosul care se formează în procesul înăbuşirii. Cînd este gata, puiul se mută în alt vas, sosul se strecoară într-o cratiţă. În sos se adaugă 2-3 linguri de apă şi ustu
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a cerut audierea, la următoarea ședința comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară, a reprezentanților ANSA și MADRM, în legătură cu situația pe piața cerealelor de primă grupă. Potrivit deputatului, în câteva săptămâni depozitele fermierilor vor fi pline cu orz și grâu, pe care nu-l pot comercializa într-un an cu deficit de producere.
O fată în vârstă de 16 ani, din Arad, a pus la cale un plan pentru a-și putea petrece noaptea cu iubitul ei, dar în același timp să scape de explicațiile pe care ar fi trebuit să i le ofere mamei sale.
Moldovenii care s-au îmbulzit, astăzi, în câmpul de levănțică din satul Cimișeni, raionul Criuleni, au fost luaţi pe sus de oamenii legii.
Guvernul Republicii Moldova a expediat astăzi un lot de produse și echipamente necesare pentru lichidarea consecințelor inundațiilor din ultimele zile în Ucraina. O coloană de autospeciale condusă de șeful IGSU, general –maior Mihail Harabagiu, a pornit la drum în această dimineață de la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, pentru a transporta ajutorul la Cernăuți, una
Pandemia de coronavirus a crescut prețurile pe litoral. În unele zone de la mare, prețurile la cazare au crescut chiar și cu 100 de lei mai mult decât anul trecut. Același lucru se întâmplă și în cazul altor servicii puse la dispoziția turiștilor pe litoral.
Echipa moldovenii.md continuă ciclul emisiunii „Mîndriți-vă că sînteți moldoveni" cu genericul „Localitățile Moldovei". Aici descoperim istoria localităților din țara noastră, care au circa 600 de ani. Vom descoperi atît latura istorico-documentară, cît și legendele și unele aspecte mai puțin cunoscute ale lor. De această data, vom vorbi despre satul Lozova. Invitatul din platou este domnul
Visul tânărului tată a cinci copii din Stroiești, județul Vaslui, care s-a sinucis după ce micuții i-au cerut de mâncare și nu a avut ce să le dea, s-a îndeplinit cu ajutorul oamenilor impresionați de drama familiei.
COVID-19 a mai luat viața unui angajat medical. Este vorba despre o asistentă medicală, de 67 de ani, care a activat la Spitalul Raional Orhei.Potrivit reprezentanţilor MSMPS, Zinaida Popușoi a fost internată în stare gravă la Spitalul Republican în data de 26 iunie.
Tariful pentru investigaţia citopatologică a frotiului cervico-vaginal, inclusiv în screeningul cervico-vaginal, a fost micșorat în jumătate, de la 125 de lei la 62 de lei. Anunță Compania Națională de Asigurare în Medicină. Reducerea se datorează implementării metodei automate de efectuare a investigației de laborator și utilizării utilajului performant la prestarea acestui serviciu, transmite IP
Încă trei moldoveni au murit, fiind răpuşi de noul coronavirus. Astfel, bilanţul persoanelor decedate a ajuns la 521 în Republica Moldova.Potrivit Ministerului Sănătăţii, victimele sunt un bărbat de 37 de ani din raionul Cahul şi o femeie de 83 de ani din regiunea transnistreană.
Circa o sută de pelicani roz s-au stabilit pe coada lacului din Congaz. Solicitat de IPN, Nicolae Ghercioglo, inspector principal în Serviciul economico-ecologic (Agenţia Ecologică UTA Găgăuzia), a declarat că, acum o săptămână, în lac au murit pești, din cauza lipsei de oxigen, și păsările au venit să se hrănească.