Jador, Lino Golden și Mario Fresh au ajuns, joi, în fața procurorilor din Constanța. La finalul audierilor, ei au surprins pe toată lumea după ce au anunțat că s-au împăcat cu gașca de agresori.
O premieră în Statele Unite. Autoritatea americană (FDA) pentru medicamente a autorizat medicii să prescrie un joc video pentru copiii cu tulburări de deficit de atenție. Este vorba despre Endeavour Rx. Micii pacienți, cu vîrste cuprinse între 8 și 12 ani, au probleme de concentrare și pot fi, de asemenea, impulsivi și uneori hiperactivi. După ani de teste clinice, s-a constatat că mecanismele ace
Un cuplu de americani a fost reținut după ce și-ar fi ucis fiul în vârstă de 11 ani obligându-l să bea aproape 3 litri de apă în doar 4 ore.
Ploaia face ravagii în capitală. Mai multe străzi au fost inundate, iar pe str. Albișoara și Calea Ieșilor mașinile au înotat la propriu prin șuvoaie. Imaginile au invadat internetul și au stîrnit nu doar admirație, dar și spaimă. Mai mulți copaci au fost rupți de vînt, iar orașul Chișinău s-a transformat într-o urbă parcă ruptă din filmele apocaliptice.
Puțini români știu cum o cheamă, de fapt, pe Dana Budeanu. Deși a divorțat de 8 ani de soțul ei, Radu Budeanu, designerul nu a vrut să revină la numele ei de fată, Guțilă.
Elevii care au încheiat clasa a VIII-a sunt emoționați, până la apariția de rezultate la Evaluarea Naționala 2020.
Manuscrisul cărții scrise de fostul șef al Securității Naționale din Statele Unite, John Bolton, scoate în evidență cîteva aspecte negative legate de președintele Donald Trump. Copia manuscrisului a intrat în posesia celor de la The Washington Post. Bolton îl cataloghează pe Trump ca fiind “extrem de neinformat” și pretinde că, la un moment dat a întrebat dacă Finlanda se află în Rusia. Alte pasaj
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că banii disponibili prin Fondul European de Ajustare la Globalizare pot fi folosiți în beneficiul șomerilor și angajaților independenți ale căror locuri de muncă au fost afectate de pandemie.
Plantele din pădurile tropicale dense sunt capabile să-şi mascheze mirosurile pentru a evita să fie detectate şi mâncate, potrivit unui studiu efectuat recent de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, transmite agerpres.ro.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a achiziționat, în plină pandemie, pentru parcurile din oraș, toalete publice care valorează fiecare cât o garsonieră. Mai exact, acestea costă 260.610 lei sau 53.845 euro.
Raed Arafat trage un semnal de alarmă și spune că noul coronavirus nu e "o biată gripă” şi cere populaţiei să respecte măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Guvernul spaniol a revizuit vineri în creştere numărul deceselor provocate de noul coronavirus, la 28.315, după ce acest bilanţ ''îngheţase'' de la începutul lunii iunie la 27.136 ca urmare a schimbării metodei de înregistrare, transmite agerpres.ro.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a acceptat astăzi datele propuse de FMF pentru startul competițiilor de fotbal. Este vorba despre Cupa Moldovei Orange și campionatul Național. Astfel, din 21 iunie 2020, FMF poate relua meciurile contînd pentru Cupa Moldovei Orange, iar din 3 iulie 2020 - campionatul Național, informează moldfootball.com. "Reluarea competițiilor de fotbal la Cu
În ultima perioadă, s-a discutat despre introducerea unei taxe covid, ca să mai reducă din impactul financiar al perioadei de izolare asupra diferitelor afaceri.
Un copil se zbate între viață și moarte după ce s-a prăbușit de la etajul unui bloc de locuințe. Incidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 20:43, pe strada Cetatea Albă, din sectorul Botanica al capitalei.
Un fost guvernator rus care l-a dat în judecată pe președintele Vladimir Putin datorită eliberării sale din funcție a murit din cauza unor complicații legate de COVID-19, a anunțat marți Interfax.
Taxele pentru eliberarea permiselor de conducere și a taloanelor auto s-au majorat cu 30%, începând cu 17 iunie. Vezi mai jos cât costă acum eliberarea permisului de conducere și certificatele de înmatriculare.
Va ploua și în următoarele zile. Asta prognozează meteorologii, care spun că vom avea parte de averse cu descărcări electrice în toată țara, până la mijlocul săptămânii viitoare.
„Dacă ar exista așa sume, Dodon ar fi primul în rând să depună cerere de aderare la Pro Moldova”. Așa a comentat deputatul grupului parlamentar Sergiu Sîrbu declarația președintelui, care a spus că în Pro Moldova „s-au băgat 20 de milioane de dolari”.
O femeie de 80 de ani din Timișoara a fost atacată și jefuită de mai mulți hoți, într-un tramvai. Din fericire, angajații STPT au reușit să îi prindă.
Preşedintele belarus, Alexander Lukaşenko, a acuzat vineri Moscova şi Occidentul că încearcă să-i destabilizeze ţara.
Italia va oferi "bonusurilor de vacanţă", care pot ajunge pînă la 500 de euro, menite să îi stimuleze financiar pe italieni să meargă în concedii în peninsulă şi să susţină astfel sectorul turistic afectat de pandemie, transmite digi24.ro. Măsura pentru care statul a deblocat 2,4 miliarde de euro este condiţionată de faptul că se adresează gospodăriilor ale căror venituri anuale nu depăşesc 40.000
Un bărbat a fost la un pas de moarte, după ce s-a înecat în mare, pe plaja din Costinești. El a fost scos din mare, inconștient, de un străin care se plimba pe plajă și care a reușit să îl resusciteze.
Mai mulți utilizatori au raportat, vineri, faptul că bara de status din aplicația WhatsApp a dispărut. Mai mult, nici funcția ”last seen”, care permite identificarea momentului în care un utilizator a fost online pentru ultima dată, nu mai este disponibilă.
„Nimeni nu mi-a propus un bănuț, n-au propus absolut nimic, fiindcă îmi cunosc caracterul”. Așa a răspuns deputata Efrosinia Grețu acuzațiilor, potrivit cărora ar fi plecat din PDM în schimbul unor sume impunătoare de bani. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.