Judecătorul Curţii de Apel Chişinău Anatol Pahopol este noul şef interimar al Consiliului Superior al Magistraturii. Funcţia a fost preluată automat, deoarece potrivit legii, fotoliul CSM îl ocupă cel mai în vârstă membru al instituţiei. Anterior el a fost membru supleant.
Curtea Constituțională a validat mandatul de deputat în Parlament al socialistului Nicolae Pascaru. Astfel, acesta a luat locul lui Oleg Teterea, care a demisionat.
Ministerul brazilian al Sănătăţii a anunțar că hidroclorochina, un derivat al clorochinei, nu va fi eliminată din schema de tratament pentru pacienții infectați cu COVID-19, în ciuda deciziei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a suspenda temporar teste clinice din cauza
Primăria Chișinău ar trebui, anual, să încaseze circa 17 milioane de lei din darea în arendă a spațiilor din proprietatea municipală. Totuși, suma constituie doar 12 milioane, iar datoria de la darea în locațiune a spațiilor comerciale constituie 21,4 milioane de lei. Datele au fost enunțate de consilierul municipal Roman Cojuhari în timpul prezentării unei inițiative de proiect cu privire la eficientizarea managementului financiar, la ședința CMC din 26 mai.
Primăria Chișinău ar trebui, anual, să încaseze circa 17 milioane de lei din darea în arendă a spațiilor din proprietatea municipală. Totuși, suma constituie doar 12 milioane, iar datoria de la darea în locațiune a spațiilor comerciale constituie 21,4 milioane de lei. Datele au fost enunțate de consilierul municipal Roman Cojuhari în timpul prezentării unei inițiative de proiect cu privire la eficientizarea managementului financiar, la ședința CMC din 26 mai.
Primăria Chișinău ar trebui anual să încaseze circa 17 milioane de lei din darea în arendă a spațiilor din proprietatea municipală. Totuși, suma constituie doar 12 milioane, iar datoria de la darea în locațiune a spațiilor comerciale constituie 21,4 milioane de lei. Datele au fost enunțate de consilierul municipal Roman Cojuhari în timpul prezentării unei inițiative de proiect cu privire la eficientizarea managementului financiar, la ședința CMC din 26 mai.
În țara noastră vor fi instalați 63 de senzori automați de monitorizare a apelor subterane pentru a spori eficiența monitorizării apelor subterane. Datele obținute vor completa rețeaua de monitoring existentă. Se întâmplă în urma unui proiect finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare.
Criza provocată de pandemie creşte riscurile de muncă şi căsătorie forţată a minorilor, a anunţat marţi o organizaţie nonguvernamentală cu sediul în Amsterdam.
Președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat că parata de Ziua Victoriei va fi pe 24 iunie. Anunțul a fost făcut astăzi, în timpul unei întrevederi cu ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu.
Măştile pot îngreuna respiraţia copiilor deoarece căile respiratorii sunt înguste. Asociaţia Niponă de Pediatrie avertizează părinţii că măştile sunt prea riscante pentru copii mici, iar utilizarea măştilor poate pune presiune pe inima micuţilor.
Cadavrul unui bărbat în vârstă de 61 ani, a fost găsit într-o fântână din satul Vasilcău a raionului Soroca. Bărbatul dispăruse ieri.
Sorin Grindeanu vine cu un mesaj ferm pentru PSD. Fostul premier spune că e momentul unității, iar social-democrații trebuie să lase dorințele personale și să întoarcă fața către oameni.
Mâine, în țară sunt anunţate ploi. La Briceni şi Soroca vor fi 17 grade, iar la Bălţi și Orhei cu unul mai mult. 19 grade se aşteaptă la Tiraspol. La Leova sunt prognozate 20 de grade, iar la Comrat şi Cahul termometrele vor indica 22 de grade.
Adriana Vîlcea, o tânără în vârstă de 19 ani, elevă la un liceu de top din Slatina, a murit din cauza unei gropi în șosea, groapă care ar fi fost asfaltată la mai puțin de 24 de ore după tragedie.
Încă patru persoane infectate cu noul coronavirus au decedat, a anunțat marți dimineață ministerul sănătății pe site-ul său. Numărul deceselor confirmate în urma îmbolnăvirii de COVID-19 a ajuns, în R. Moldova, la 265. Peste 250 de bolnavi se află în stare gravă. Numărul infecțiilor confirmate era, marți dimineață, de 7147, dintre care peste trei mii sunt cazuri active.
Un atelier de încălţăminte din Cluj-Napoca a lansat o colecţie mai puțin obișnuită de încălţăminte: „Pantofi de Distanţare Socială”. Noile modele au fot realizate în contextul pandemiei de coronavirus.
O femeie și doi bărbați sunt căutați de poliție, fiind suspectați de furt și jaf.Potrivit poliției, în primul caz, o femeie a furat geanta în care se aflau bani și actele de identitate ale unei tinere de 23 de ani.
Oficialii clubului de fotbal AZ Alkmaar au trimis o scrisoare la UEFA, în care solicita locul de Liga Campionilor atribuit de federaţie celor de la Ajax Amsterdam. Olanda a fost prima țară din Europa care a decis încheierea prematură a campionatului pe fondul pandemiei de coronavirus.
Costa Rica a dat marţi undă verde căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, devenind astfel prima ţară din America Centrală care face acest pas după o hotărâre judecătorească ce a intrat în vigoare la miezul nopţii, relatează Thomson Reuters Foundation.
Mai multor miniștri li s-au prelevat probe pentru testul de coronavirus, marți dimineață, iar cel puțin cinci s-ar fi autoizolat la domiciliu, relatează postul TV8, citând câțiva membri ai cabinetului Chicu. Săptămâna trecută, cei cinci au participat la o ședință a fracțiunii Partidului Democrat împreună cu deputatul Corneliu Nichiforciuc, care a fost testat pozitiv ulterior. Printre membrii guvernului care au decis să rămână acasă până la aflarea rezultatelor testului s-ar număra ministrul apărării... Читать дальше...
MAE a anunțat revenirea în țară, marți, a 130 de români din Emiratele Arabe Unite, printre aceștia fiind și persoane care nu mai aveau mijloace pentru a-și prelungi șederea, inclusiv români care și-au pierdut locul de muncă, precum și un caz medical urgent.
„Tradiția continuă. Suntem solidari. Donează sânge – Dăruiește viață", este genericul zilelor de donare voluntară a sângelui în cadrul Poliției de Frontieră.
168.am’s interview with David Shahnazaryan, politician, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary, Ambassador and Special Representative of the President of Armenia on Special Missions in 1992-1995, head of Armenian Security Service in 1994-1995.
Читать дальше...