Siteul firmei de avocatură Grubman Shire Meiselas & Sacks, folosită de vedete de top, a fost atacat de hackeri, care susțin că au sustras 756 de gigabyte de date, inclusiv contacte și e-mailuri, relatează BBC.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, marți la Sinteza zilei, în ce condiții vor putea să meargă românii după 15 mai la mare sau la munte.
Ministrul Nelu Tătaru, a declarat în exclusivitate la Antena 3, că picnicurile vor fi permise în parcuri. El le recomandă autorităților locale să redeschidă parcurile, cu excepția locurilor de joacă pentru copii.
Bulgaria va încheia miercuri starea de urgență instituită din cauza pandemiei de coronavirus, dar unele măsuri restrictive vor fi menţinute, a decis marţi Parlamentul de la Sofia, potrivit agenţiei Reuters.
Autorităţile spaniole au anunţat marţi că, începînd cu 15 mai, va fi impusă o perioadă de 14 zile de carantină pentru toţi cei care vin din străinătate, informează a1.ro. Ordinul a fost emis de Ministerul Sănătăţii şi va fi în vigoare pe parcursul stării de alertă şi al posibilelor prelungiri ale acesteia. Cei plasaţi în carantină se vor putea deplasa doar pentru a merge la unităţi sanitare, pentr
România e campioana Europei în ceea ce privește amenzile aplicate în timpul pandemiei de coronavirus, scrie Le Monde. De la mijlocul lunii martie și până acum s-au emis în total 300.000 de amenzi cu sume cuprinse între 450 și 4.500 de euro tuturor celor care nu respectă restricțiile, în timp ce salariul mediu pe economie este de 700 euro.
A treia parte a interviului cu președintele Igor Dodon, despre creditul din Rusia, anulat de CC și relatiile R.Moldova, nu numai financiare, cu Estul și cu Vestul.
Europa Liberă: Mereu ați insistat pe ideea promovării unei politici echilibrate - și cu Estul, și cu Vestul. Relația cu Uniunea Europeană e înghețată, e pe cale să se deblocheze dialogul, cum să înțelegem? Igor Dodon: „Dar eu văd că guvernul are dialog permanent cu acei din Uniunea Europeană, cu dl Michalko se întâlnesc regulat. Nu văd nicio problemă în ceea ce ține de relația cu partenerii noștri din Uniunea Europeană. Eu cred că dialogul este și el continuă.” Europa Liberă: Dar șeful statului are dialog? Читать дальше...
Fosta prezentatoare TV Olivia Steer, cunoscută pentru lupta sa antivaccinare, îl laudă pe Viorel Cataramă pentru iniţiativa sa de a se infecta voluntar cu coronavirus, şi-l cataloghează pe omul de afaceri drept erou.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a lămurit, marți, la Sinteza zilei, problema ieșirii românilor din localitate, după data de 15 mai.
ISU Harghita a transmis, marţi seară, mesaje RO-Alert în localităţile Poloniţa şi Sub Cetate, după ce a fost semnalată prezenţa mai multor urşi.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut o serie de ironii la adresa social-democraților, care "se îngrijorează de soarta șefilor de instituții publice".
Suedia e una dintre țările europene care nu au impus populației măsuri dure de restricție, în contextul pandemiei de coronavirus care a afectat întreaga lume.
Partidul Democrat planifică să participe la alegerile prezidențiale, iar candidatul din partea fracțiunii ar putea fi Pavel Filip. O declarație în acest sens a fost făcută de deputata PD Monica Babuc în cadrul unei emisiuni televizate.
Compania Qatar Airways are o campanie promoțională prin care oferă 100.000 de bilete de avion gratuite pentru personalul medical. Biletele-cadou pot fi rezervate începînd din 12 mai, ora 00.00. Din recunoștință pentru eforturile personalului medical - dar și pentru a contribui la relansarea turismului - Qatar Airways, una dintre companiile aviatice de prestigiu, declanșează, în această noapte, o c
Pandemia de coronavirus a paralizat industria aviatică și avioanele au rămas la sol în numeroase țări. Astfel, cea mai mare parcare de avioane din Europa, găzduită de aeroportul spaniol Teruel, a ajuns să fie ocupată aproape complet, informează El Economista.
Citește mai departe...
Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al Alianței Nord-Atlantice, a declarat în exclusivitate la Antena 3, că în acest moment nu există îngrijorări cu privire la declanșarea conflictelor militare, în special pentru că țările sunt preocupate de combaterea coronavirusului și remedierea crizei induse de pandemie. Cu toate acestea, politicianul afirmă că există factori care ar putea concura pentru declanșarea unui conflict și reiterează gradul înalt de procupare din partea NATO.
Qatar Airways va oferi personalului medical 100.000 de zboruri gratuite, pentru a le mulțumi pentru lupta grea pe care au dus-o împotriva pandemiei.
Mai mult de 100 dintre cei 130 de membri ai unui cor s-au îmbolnăvit de coronavirus, la începutul lunii martie, la celebra Concertgebouw din Amsterdam. Unul dintre muzicieni şi trei apropiaţi de-ai săi au murit. În jur de 1.000 de spectatori au asistat în acea seară la concertul Amsterdam Gemengd Koor, dar nu au fost contaminaţi.
Epidemia provocată de noul coronavirus a făcut 26.991 de morţi în Franţa de la 1 martie până în prezent, dintre care 17.003 în spitale şi 9.988 în aziluri şi alte centre medico-sociale, a anunţat marţi Ministerul francez al Sănătăţii, citat de Reuters.
Citește mai departe...
Două clanuri de romi din Ploiești s-au luat la bătaie cu bâte și răngi și nici măcar polițiștii nu au reușit să-i despartă. Doar când au ajuns la fața locului luptătorii de la SAS s-au mai calmat spiritele, iar agresorii au renunțat la "arme".
Victor Ponta a afirmat, marți, la Antena 3, că este deranjat de faptul că președintele Klaus Iohannis nu este președintele tututor românilor, și că, prin acțiunile sale, se comportă doar ca lider al liberalilor.
La vremea cînd copiii stau acasă şi fac lecţii online, firma britanică de arhitectură Foster + Partners s-a gîndit să le dea de lucru şi totodată să-i amuze, transformîndu-i în mici arhitecţi şi constructori. Firma, scrie Dezeen, a publicat online o serie de schiţe de clădiri pe care copiii le pot printa pe hîrtie, decupa şi apoi asambla pentru a construi zgîrie-nori şi alte clădiri şi chiar şi mi
Un motociclist de la Brigada Rutieră a făcut accident cu un autobuz, în timp ce se deplasa la o sesizare primite prin apel la 112.
Despre banane se stie deja ca se numara printre cele mai sanatoase fructe, insa sunt persoane care ar trebui sa se fereasca de ele. Bananele contin de patru ori mai multe proteine, de trei ori mai mult fosfor, de cinci ori mai multa vitamina A si de doua ori mai multe vitamine si minerale.
Citește mai departe...