Avem imagini exclusive cu prima expoziție de case pictate de Fuego. Artistul a profitat de pandemie şi a acordat mai mult timp pasiunii sale.
Încercarea unei familii de a scăpa de șerpi s-a transformat într-o tragedie. Toată casa lor a luat foc, relatează CNN.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse de la Antena 3, cum explicăm ora magică a Sfinxului din Bucegi.
Doi bărbați au murit arși de vii, după ce casa în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a produs astăzi în localitatea Brătușeni, raionul Edineț.
Avocații Marinei Tauber, candidata din partea Partidului Șor la alegerile locale din Bălți, au cerut recuzarea completului de judecată de la Curtea de Apel Bălți și strămutarea procesului la altă instanță de același nivel. Cererea a fost depusă la Curtea Supremă de Justiție.
Un singur deces de COVID-19 a fost înregistrat sâmbătă, totuşi Ministerul Sănătăţii a anunţat și alte 15 decese din zilele şi lunile anterioare. Bilanţul total al morţilor de la declanşarea pandemiei şi până în prezent a ajuns la 9208.
Rusia a înregistrat 74.893 de decese legate de COVID-19 în octombrie, lună cea mai neagră de la începutul pandemiei în această ţară, a anunţat vineri agenţia de statistică Rosstat, notează AFP.
"Ce să fac dacă am deteriorat numărul de înmatriculare a mașinii?" – o astfel de întrebare ne-a adresat un cititor de-al nostru. Noi.md vă propune să rezervați un număr nou de înregistrare sau să-l schimbați pe cel existent. Dar cum să faceți acest lucru și unde să vă adresați vă spunem în cele ce urmează. Termene Numărul de înmatriculare se rezervă pentru o perioadă de 30 zile calendaristi
Surpriză în Premier League! Chelsea Londra și-a întrerupt seria meciurilor fără înfrângeri. "Aristocrații" au pierdut partida cu West Ham United, scor 2-3, după ce a condus în două rânduri.
Un preot ortodox din Grecia a strigat la Papa Francisc și l-a făcut eretic. Incidentul a avut loc când Suveranul Pontif se întâlnea cu șeful Bisericii Ortodoxe grecești, arhiepiscopul Ieronim al Atenei.
Mariana Cojocaru, astrolog, a explicat cum ne poate afecta eclipsa totală de soare, cea de-a 14 din acest secol.
Avocaţii lui Tauber au atacat decizia Judecătoriei Bălţi la Curtea de Apel, care decide în aceste momente dacă Marina Tauber rămâne în cursa electorală pentru Primăria de la Bălți, după ce Judecătoria Bălți a admis cererea CEC privind excluderea acesteia.
Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor avea marţi o întrevedere prin videoconferinţă, au anunţat sâmbătă Kremlinul şi un oficial al Casei Albe, o discuţie foarte aşteptată într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Occident legate de Ucraina, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Mod de preparare: Peştele se curăţă, se taie felii de 2-3 cm mărime, se sărează şi se piperează. Se face marinata cu oţet, ulei, apă şi condimente. Ceapa şi ţelina se taie fidea, morcovul se taie felii. Într-un vas adînc emailat se pun legumele, deasupra se pune peştele, se toarnă marinata şi se căleşte la foc foarte mic timp de 3-3,5 ore pînă este gata. Peştele este gata, atunci cînd coastele
Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost lovit cu un topor în cap. Incidentul a avut loc ieri în localitatea Hristoforovca, din raionul Ungheni.
Părintele Constantin Necula a dezvăluit povestea emoționantă a crucii pe care o poartă la piept. Totul începe în 1912, cu un tată care îşi pierde fiica de 10 ani.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei de Şah din Republica Moldova pentru al III-lea mandat.
UPDATE // Curtea Supremă de Justiție (CSJ) va decide asupra cererii de strămutare a judecării cauzei în privința candidatei Partidului Politic ȘOR, Marina Tauber, la cursa pentru Primăria Bălți, de la Curtea de Apel (CA) Bălți la o altă instanță de Apel.
Avocații Marinei Tauber, candidata la funcția de primar de Bălți, au cerut recuzarea completului de judecători și strămutarea dosarului la altă Curte de Apel. Cererea a fost depusă la Curtea Supremă de Justiție.
Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății va fi dotată cu 20 de paturi și alte dispozitive medicale necesare. Asta datorită suportului financiar în valoare de peste 7.861.
După ce Judecătoria Bălți a decis eliminarea din cursa electorală a Marina Tauber, candidata Partidului „ȘOR” s-a adresat Curții de Apel Bălți.
Părintele Constantin Necula a vorbit despre sărbătorile de iarnă, credință, tradiții şi felul în care au trecut ele testul timpului. Acesta consideră că lumea a început să facă abuz de cuvinte care nu au sens şi încet, încet pierdem din limba cultă a poporului român.
Alte 449 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 4 cazuri sunt asociate cu contact în afara țării: 2- Germania, 1- Turcia, 1- Rusia.
Pe mai multe străzi din capitală vor fi construite treceri pietonale supraînălțate. Acestea au ca scop securizarea deplasării pietonilor în zonele expuse mai mult riscurilor de accidentări, unde fluxul de pietoni este sporit sau în preajma instituțiilor de învățământ.