După sărbatori şi mesele îmbelşugate, tot mai mulţi români caută o metodă de slăbire rapidă şi cu rezultate pe termen cât mai lung. O variantă de program alimentar care îndeplineşte aceste cerinţe este postul intermitent.
Surmenați din cauza volumului mare de lucru, mereu nevoiți să muncească pentru doi, trei și mai mulți colegi care s-au îmbolnăvit, mereu expuși la contaminare, din cauza nesiguranței la locul de muncă, medicii, asistentele medicale și personalul tehnic din spitale fac cu dârzenie față
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, întreprinde astăzi, 12 ianuarie, o vizită oficială la Kiev. Programul include întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, cu prim-ministrul Denis Shmygal şi cu speakerul Dmytro Razumkov.
Pe lângă întrevederea cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, președinta Maia Sandu se va întâlni, marți, cu liderul Radei Supreme a Ucrainei și cu premierul ucrainean. Potrivit serviciului de presă al Președinției de la Kiev, jurnaliștii nu vor avea acces la întrevederea oficialilor, însă declarațiile acestora vor fi transmise live.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a dat asigurări că misiunea sa care va investiga originile pandemiei de COVID-19, aşteptată să sosească în China în această săptămână, nu are drept scop găsirea unui vinovat, informează AFP.
Un executor judecătoresc în circumscripția Camerei Teritoriale Nord, în 2014–2017, ar fi extras și însușit sumele plasate de debitori ce urmau a fi transmise creditorilor. Părțile vătămate ar fi fost prejudiciate cu aproape jumătate de milion de lei. Mai mult, având în procedură un
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță azi într-un comunicat de presă că ministrul Bogdan Aurescu l-a primit pe ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, în vizită de rămas-bun. Ministerul nu furnizează mai multe detalii despre plecarea ambasadorului, numit în 2019 de președintele Trump. Mandatul lui Zuckerman se încheie astfel odată cu cel al președintelui SUA, Donald Trump.
Cancelara germană Angela Merkel consideră „problematică'' decizia marilor rețele sociale de a închide conturilor preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, a declarat luni purtătorul de cuvânt al cancelarei, care însă a apreciat favorabil practica recentă a acestor reţele de a-i adnota mesajele preşedintelui american. „Libertatea de expresie poate fi limitată, dar în limitele definite de legislator, nu prin decizia conducerii unei companii'', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert... Читать дальше...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de luni, hotărârea prin care propune prelungirea stării de alertă în România cu încă 30 de zile, începând de miercuri.
Doi tineri de 21 și 34 de ani, din UTA Găgăuzia și Taraclia, au furat telefoane mobile în sumă de aproximativ jumătate de milion de lei, din cel puțin patru magazine din Chișinău și Bălți, pe parcursul lunilor septembrie – octombrie 2020.
În ultimele șapte zile, echipele de asistență medicală urgentă au realizat peste 14 mii de intervenții. În rezultat, în spitalele din țară au fost internați 5.063 de pacienți, dintre care 4.383 maturi și 680 copii.
Caz şocant în raionul Drochia. O femeie şi-a găsit soţul strangulat.Cadavrul bărbatului a fost descoperit în seara zilei de ieri, într-o construcţie auxiliară din gospodăria cuplului.
Un fost executor judecătoresc în circumscripția Camerei Teritoriale Nord, învinuit pentru 12 episoade de depășire a atribuțiilor de serviciu și delapidarea averii străine, a fost trimis pe banca acuzaţilor. Dosarul acestuia a fost finalizat şi expediat în judecată.
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6.8 grade pe scara Richter s-a produs marţi dimineaţa devreme în nordul Mongoliei, nu departe de graniţa cu Rusia, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS), transmite agerpres.ro.
Doi copii s-au grăbit să ajungă pe lume și s-au născut în ambulanță, chiar de Crăciunul pe stil vechi.S-a întâmplat în data de 6 şi 7 ianuarie, în raioanele Ceadîr-Lunga și, respectiv, Căușeni.
Acțiune în forță a polițiștilor. Mascații au descins la locuința interlopului Bebino, care se află în arest la domiciliu. Oamenii legii au spart petrecerea cu 17 invitați dată de șeful Clanului Sportivilor. În plus, un bărbat de 27 de ani s-a ales și cu dosar penal după ce a dat cu artificii în curtea locuinței interlopului.
Ofițerii Serviciului Vamal, în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Principal, au anihilat o grupare infracțională specializată în contrabandă cu produse narcotice în proporții deosebit de mari, introduse în țară prin intermediul coletelor poștale. Documentările pe acest caz au durat mai multe luni, fiind inițiate în momentul depistării de către vameși a unui colet, care conținea 200 g de droguri de tip PVP.
Succesorul Angelei Merkel la conducerea CDU, Uniunea Creștin Democrate din Germania, după episodul intermezzo cu Annegret Kramp-Karrenbauer din 2018 până în februarie - când s-a retras pe fondul scăderii încrederii publice - va fi desemnat vineri, 15 ianuarie, într-o competiție cu trei candidați, în format virtual. Dar succesiunea pare a fi tot una care menține stabilitatea, continuitatea și echilibrul pe care l-a asigurat în ultimii 16 ani Angela Merkel. Cum va arăta Germania după Merkel e important atât pentru Uniunea Europeană... Читать дальше...
În anul 2020, au fost date în exploatare cinci sectoare de drum construite din împrumuturi externe. În total, acestea au o lungime de 89,3 de kilometri.
Emisiile de CO2 au scăzut cu 7% în 2020, până la un nivel înregistrat în urmă cu un deceniu, a anunţat directorul IEA, Fatih Birol, adăugând însă că, pe măsură de dispar pagubele economice provocate de criză, datele preliminare confirmă temerea noastră că emisiile globale
Vaccinul împotriva coronavirusului produs de compania Moderna ar asigura o imunitate de cel puțin un an, au spus reprezentanții firmei farmaceutice.
Noul ministru al Educației a declarat că examenele naționale din acest an se vor derula la datele la care sunt planificate, cu prezența fizică. Decizia a fost luată după consultări cu reprezentanţii elevilor, profesorilor şi părinţilor.