Reprezentanții IMM-urilor din Moldova vor învăța să utilizeze soluții digitale, instrumente de marketing, vânzări și promovare online, pentru a-și face vizibilă afacerea în mediul digital și a-și continua activitatea pe timp de pandemie. În acest sens, Proiectul TEKWILL în parteneriat ODIMM lansează „Startup Academy”, ediție dedicată afacerilor mici și mijlocii – o serie de cursuri în domenii practice, care vor oferi IMM-urilor cunoștințele necesare. Timp de câteva luni, peste 300 de IMM-uri vor beneficia de expertiză directă pentru problemele cu care se confruntă în procesul de migrare a afacerii în online, de la mentori cu experiență în marketing, comunicare, IT, logistică, resurse umane etc. Scopul inițiativei este de a forma antreprenorii, astfel încât la finalul cursului să înțeleagă mecanismele care stau la baza creșterii unei afaceri de succes online.