Florida a declarat stare de urgență în zeci de comitate, în timp ce furtuni puternice de iarnă se abat asupra unor zone din estul SUA. Peste 40 de milioane de persoane se află sub amenințarea unor furtuni puternice, care se întind din New Mexico pînă în Maine. În Florida, peste 85.000 de persoane au rămas fără curent electric din cauza vînturilor puternice care au smuls acoperișuri de pe case ș
Anatolie Blonschi, un om de încredere al lui Vladimir Andronachi, care a gestionat mai multe afaceri ale fostului deputat democrat, fiind și al doilea figurant în dosarul numit generic „Frauda bancară”, s-a predat autorităților moldovenești și a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. Acesta era dat în căutare, urmărirea penală fiind finalizată și transmisă în judecată în lipsa lui
Greva, anunțată de Sindicatul mecanicilor de locomotivă, a început pe 10 ianuarie la ora 2.00 și urmează să se încheie pe 12 ianuarie la ora 18.00. Pînă atunci, va exista un orar temporar de urgență al Deutsche Bahn. Grevei mecanicilor de trenuri de marfă din Germania s-au alăturat și colegilor lor din sectorul transportului de pasageri - în noaptea de miercuri, 10 ianuarie, a început o grevă d
La clinicile private din Moldova prima consultație la stomatolog poate fi gratuită, iar în cazurile cînd aceasta este contra cost, prețul pornește de la 400 de lei. Acesta variază în funcție de investigațiile suplimentare necesare, dar și de clinică. Una dintre cele mai populare proceduri, recomandată a fi efectuată de două ori pe an este igienizarea dinților. La clinicile de stat, costă circa
La 21 decembrie parlamentul l-a demis pe Octavan Armaşu din funcţia de preşedinte al Băncii Naţionale a Moldovei cu formularea "pentru a insuficientă şi ineficietă a BNM privind auditul proceselor şi a persoanelor implicate în dosarul "furtul miliardului". {{686998}}Deputaţii au menţăionat, că aceasta provoacă bănuieli reznabile privind îndeplinirea ineficientă a sarcinilor de asigurar
Numărul victimelor provocate de o serie de cutremure care au avut loc în Japonia de la 1 ianuarie a ajuns la 206. Aceasta rezultă din datele publicate de autoritățile regionale japoneze. {{723592}}Cel puțin 52 de persoane sunt în continuare date dispărute, iar serviciile de urgență nu au reușit să le găsească pentru a le confirma locația. Cele mai recente cifre indică un număr de 567 de r
Aeroportul Chișinău trebuie transmis în concesiune, deoarece bugetul de stat al Republicii Moldova nu dispune de 6 miliarde de lei pentru dezvoltarea acestuia. Această opinie a fost exprimată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a declarat că aeroportul ar putea fi gestionat de o companie germano-franceză. Ministrul nu a dezvăluit numele acestei companii.
Președinta Maia Sandu a completat marți, 9 ianuarie, declarația de avere și interese personale pentru anul 2023. Astfel, conform documentului, șefa statului a ridicat anul trecut un salariu de 263 407 de lei de la Președinția R. Moldova, adică peste 21 de mii de lei pe lună. Tot în anul 2023, Sandu a ridicat 95 289 de lei sub formă de diurnă pentru deplasări peste hotare. La fel ca și anii trec
Ministrul de Interne din fostul guvern polonez şi unul din colaboratorii săi apropiaţi au fost arestaţi marţi-seara la palatul prezidenţial. În decembrie, o instanţă poloneză i-a condamnat pe Mariusz Kaminski, ministru de Interne în fostul guvern naţionalist, şi pe unul dintre colaboratorii săi apropiaţi, Maciej Wasik, la doi ani de închisoare pentru depăşirea atribuţiilor într-un dosar ce date
În punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, fluxul de persoane a constituit 39 395 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 19 753 traversări persoane. Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 22 438, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 16 957, notează Noi.md. {{723803}}Cea mai activă frontieră a
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Vasile Grădinaru, a declarat că, deocamdată, partidul nu a decis dacă va avea propriul candidat la prezidențiale. Precizarea a fost făcută în contextul în care actuala șefă a statului, Maia Sandu, care este apolitică și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale. {{721697}}„Formal trebuie să luăm o decizie la forurile noastr
Drumarii au continuat noaptea trecută în capitală lucrările de deszăpezire şi combaterea lunecușului. Serviciile de deszăpezire au acționat pentru prevenirea formării poleiului pe străzi, la stațiile de așteptare, în curțile de blocuri, parcuri și scuaruri. Autoritățile municipale îndeamnă cetățenii să dea dovadă de prudență la traversarea străzilor, în condiții meteo nefavorabile, notează N
Conform informațiilor oferite de furnizorii de energie electrică către dimineața zilei de 10 ianuarie 2024 mai rămîn parțial deconectate de la energia electrică 5 localități din raionul Rezina. Satele Lalova, Cuizăuca, Otac, Bușăuca și Roșcani urmează a fi reconectate. De către echipele specializate sînt întreprinse acțiuni necesare pentru reconectarea energii către consumatori. Conform Adminis
Agenția de Mediu atenționează cetățenii să fie prudenți în această perioadă, întrucît există riscul de formare a țurțurilor. Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe recomandările autorităților pentru a evita riscurile asociate condițiilor meteo nefavorabile, notează Noi.md. {{724333}}"În aceste zile, sub greutatea zăpezii, multe crengi au cedat și au căzut. Există ris
După aproape 19 ani de activitate, Gerard Pique (36 de ani) a decis să se retragă din fotbal în noiembrie anul 2022. Totuși, acum, fostul fundaș central și-a anunțat revenirea. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Gerard Pique le-a transmis celor peste 20 de milioane de urmăritori ai săi că este gata să revină pe gazon. Totuși, spaniolul în vîrstă de 36 de ani a precizat că nu își va re
Anul curent a început în mod tradiţional cu o uşoară depreciere a monedei naţionale, dar nu există motive temeinice pentru devalorizarea leului moldovenesc. Astfel comentează dealerii de valută ai băncilor comerciale cursul de schimb al leului faţă de perechea valutară euro-dolar. Dealerii notează că scăderea cursului leului va dura doar cîteva zile, maxim pînă la sfîrşitul acestei săptămîni.
Ministrul austriac al finanţelor, Magnus Brunner, a fost lăsat pentru 30 de zile fără permisul de conducere. Brunner (51 de ani) conducea sîmbătă-dimineaţă automobilul de serviciu cu peste 50 km/h peste limita de vizită de 80 km/h în apropierea oraşului Dornbirn, din provincia sa natală Vorarlberg, atunci cînd poliţia l-a oprit, a explicat Ministerul Finanţelor austriac. {{724283}}„În drumul
Cabinetul de miniștri urmează să se întrunească astăzi în prima ședință din acest an. Pe ordinea de zi, deocamdată, sînt introduse 7 chestiuni. Tradițional, prima chestiune pe ordinea de zi este cea cu privire la resursele umane. De asemenea, Guvernul urmează să examineze un proiect cu privire la facilitarea activității mediului de afaceri. {{724197}}Un alt proiect ce urmează să fie examinat
Leul moldovenesc s-a devalorizat față de dolar și față de euro. Astfel, pe parcursul unei zile el a cedat dolarului american aproape 9 bani, iar monedei unice europene - circa 12,5 bani, transmite Noi.md. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 10 ianuarie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,7439 lei pentru un dolar (+8,62 ban) și 19,3958 lei pentru un euro (+12,41 ban
În Oraşul Nikkaluokta, din nordul Suediei, a fost înregistrată marţi-dimineaţă o temperatură de 8,3°C. Pe 5 ianuarie, însă, temperatura aici fusese de minus 42,9°C, ceea ce înseamnă că în doar patru zile termometrele au arătat un salt spectaculos, de peste 51 de grade Celsius. {{723771}}La cîţiva kilometri depărtare, tot în nordul Suediei, la staţia Kvikkjokk-Årrenjarka, pe 3 ianuarie a fost
În anul 2023, Guvernul a acordat sprijin multidimensional în domeniul ocrotirii sănătății pentru cetățenii Republicii Moldova domiciliați în localitățile din regiunea transnistreană. Astfel, pe lista medicilor de familie din instituțiile medico-sanitare care prestează asistență medicală primară în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală se atestă înregistrarea a 22.988 de persoane,
Meteorologii prognozează pentru astăzi cer noros și temperaturi scăzute ale aerului. În nordul țării termometrele vor indica -5...-7°C, iar în centru se așteaptă -2°C... -4°С. În sudul țării termometrele vor urca pe parcursul zilei de la 0°C pînă la -2°C.
Aeroportul Internațional Kansai se scufundă în mare, adîncindu-se deja aproximativ 11 metri de la deschiderea sa, cu 30 de ani în urmă, fiind construit pe o insulă artificială. Despre aceasta relatează Daily Star. Marele aeroport se scufundă în mare cu o viteză medie de peste 30 cm pe an. Hub-ul de 18 miliarde de dolari a fost construit pe două insule artificiale din Osaka, care acum se în
Argentinianul în vîrstă de 93 de ani a fost desemnat "cel mai singuratic om din lume", deoarece este singurul locuitor al fostului centru turistic distrus de inundație. Relatarea este făcută de Daily Star. Pablo Novak a crescut în Epecuen, un sat fantomă, acum înspăimîntător, situat la aproximativ 480 de kilometri sud-vest de Buenos Aires, în Argentina. Satul a dispărut sub apă pentru 25 de
Bărbatul credea în zadar că îl așteaptă o pensie fericită, cînd a dat peste o sumă colosală în cutii de Nesquik, în pereții noii sale case. Despre aceasta relatează Daily Star. Toño Piñero a cumpărat casa din Galicia, Spania, și s-a apucat să o renoveze. În interior a găsit șase containere care debordau de bani. Erau nouă milioane de pesetas spaniole. Inspirat de succesul său neașteptat