Primul președinte al României, după Revoluție, Ion Iliescu a împlinit astăzi 94 de ani. Acesta a făcut mai multe afirmații cu privire la politica actuală din țara noastră.
Un tânăr care conducea un autoturism marca BMW pe A3, în Brașov, a fost surprins de Poliție că gonea cu 275 km/h. Mesajul polițiștilor pentru șofer este fabulos.
România va avea cea mai nouă, curată și sigură tehnologie nucleară, cu ajutorul reactoarelor de mici dimensiuni de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa.
Pe lângă faptul că este delicioasă, mâncarea de urzici este și foarte sănătoasă. Iată cea mai ușoară rețetă pe care o poți încerca în această primăvară.
Un incendiu a izbucnit într-un bloc din Piatra Neamț. Șase persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.
Apar stenograme incendiare din ședința PNL. Antena 3 CNN a intrat în posesia înregistrărilor care arată că PNL vrea să dea vina pe PSD pentru Ordonanța de Urgență care permite migrația politicienilor de la un partid la altul.
O persoană de 77 de ani, din județu Gorj, este căutată cu drone care folosesc inteligența artificială, după ce a dispărut de acasă.
Șeful Casei de Pensii a anunțat când va fi gata recalcularea pensiilor și că în proporție de peste 90% din dosarele de pensii au fost înregistrate în sistem.
Un bărbat a avariat cinci mașini, în București, dintr-o singură lovitură, după ce s-a urcat drogat la volan. Acesta avea permisul de conducere suspendat.
PNL a votat datele alegerilor prezidențiale și parlamentare, potrivit surselor Antena 3 CNN.
O fată de 13 ani din Baia Mare este căutată de Poliție. Aceasta a fost dată dispărută, după ce în urmă cu două zile a plecat de acasă.
Meteorologii transmit că un val de aer rece va pătrunde în țara noastră, iar vremea se va strica brusc. Sunt anunțate și lapoviță și ninsori.
Conducerea unui autovehicul împrumutat poate atrage sancțiuni, mai ales în situația în care persoana care se află la volan a fost prinsă în timp ce se deplasa cu viteză.
La 47 de ani de la cutremurul devastator care a lovit România în 1997, românii sunt încă în pericol. Specialiștii avertizează un cutremur mult mai puternic ca acela, iar în acest moment, multe clădiri din țară stau să cadă.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 a fost înregistrat duminică dimineață în apropiere de Napoli.
Ieftină și ușor de făcut, această prăjitură este un adevărat deliciu, chiar dacă nu conține ouă, lapte sau unt.
În mijlocul pandemiei, doi tineri de 30 de ani au pus bazele unei afaceri inovatoare într-o garsonieră din Dristor, București, cu resurse financiare destul de limitate.
Flavius, un jandarm aflat în timpul liber, a devenit erou, după ce a scos din flăcări un bărbat surprins de o explozie, care s-a produs la o casă din comuna Priboieni, județul Argeș.
Urmărire cu focuri de armă în Suceava. Polițiștii au tras după un tânăr în vârstă de 21 de ani care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.
Horoscop 4 martie 2024. Leii se împacă astăzi cu o persoană importantă pentru ei, iar Scorpionii vor fi în centrul atenției.
Congresul PPE organizat de PNL în perioada 6-7 martie va face din București capitala politică a Europei.
Eurodeputatul PNL Daniel Buda spune că prezența liderilor europeni în București, la congresul PPE de pe 6-7 martie, are o importanță foarte mare pentru România.
Un tezaur format din 152 de monede de argint a fost descoperit într-o localitate greu accesibilă din Vrancea.
O tânără din Târgu Jiu, a murit în somn, lângă iubitul ei. Bărbatul a cerut imediat ajutorul autorităților.
Europarlamentarul Rareș Bogdan a anunțat că, la congresul PPE, care va avea loc pe 6-7 martie în București, vor veni 13 șefi de stat și de guvern, inclusiv cancelarul austriac Karl Nehammer.