Pompierii au intervenit astăzi în șase județe din România care s-au confruntat cu vremea rea. Mai multe curți au fost inundate, iar doi copaci au căzut peste mașini. Patru tronsoane de Drumuri Naționale sunt blocate din cauza zăpezii.
Forțele de ordine au intervenit în număr mare în Vama Siret, blocată de o săptămână de protestele fermierilor.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 CNN, despre angajamentele față de fermieri.
O aeronavă AWACS a efectuat o misiune de recunoaștere de 10 ore din centrul Franței până în spațiul aerian românesc și înapoi, privind peste sudul Ucrainei și Marea Neagră până în Crimeea ocupată de Rusia și dincolo de aceasta.
La fiecare început de an, mulți salariați constată că nu au reușit să utilizeze toate zilele de concediu disponibile în anul precedent. Care sunt prevederile Codului Muncii 2024.
Austria, Franța și Italia au făcut presiuni pentru introducerea subiectului cărnii cultivate în laborator în "meniul" următoarei reuniuni a miniștrilor agriculturii din UE.
În fruntea clasamentului european se află o țară cu cel mai generos salariu minim, depășind de 6 ori nivelul remunerației minime din România.
Una dintre băuturile preferate ale românilor, cafeaua a fost adusă pe meleagurile noastre mai târziu decât credem. Primul român care a băut cafea este un personaj istoric.
Un proiect ce prevede reducerea taxelor de timbru și simplificarea birocrației a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției.
Doi români stabiliți în Franța și-au pierdut viața, după ce un zid s-a prăbușit peste ei în timp ce lucrau pe șantier.
O companie a găsit modalitatea prin care o mașină obișnuită poate fi transformată într-un automobil electric în doar câteva ore.
Scriitoarea a explicat că și-a scris cartea cu ChatGPT după ce a primit premiul literar, juriul catalogându-i cartea drept ”fără cusur”.
Din cauza ninsorii viscolite sau a unor accidente, circulația este blocată pe mai multe drumuri din România.
Mulți angajați români vor pierde, anul acesta, bani din venituri.
Foietaj cu ciocolată, pizza picantă, gogoşi glazurate şi sucuri pline de zahăr. Toate se vând ilegal, mai ceva ca pâinea caldă, în curtea unei şcoli din București.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis că salută decizia Consiliului ASF prin care "transportatorii vor avea acces la un tarif de primă rezonabil în cazul RCA”.
Scumpirile din ultimul timp afectează şi viaţa de cuplu: tot mai mulţi români se gândesc de două ori dacă să mai facă o nuntă tradiţională, cu mulţi invitaţi.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat propunerile Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România privind noua formulă de calcul a primelor asigurărilor RCA pentru camioane peste 16 tone.
Mafia lemnului din Baia de Aramă era condusă chiar de către un poliţist. Ofiţerul avea un sistem bine pus la punct, prin care scotea ilegal camioane pline cu lemn din pădure şi le vindea. Bărbatul a fost reținut abia după ce a vândut ilegal camioane întregi cu lemne din pădurile țării noastre.
Un gigant tech din China a lansat un sistem care permite oamenilor să plătească direct cu palma. Este, desigur, bazat pe biotehnologie și urmează să fie generalizată această nouă metodă de plată.
Un poliţist din Focşani este acuzat de şefii lui că a furat tocmai bunurile Poliţiei, mai exact GPS-urile de pe mașinile de la muncă. Bărbatul este acum cercetat.
Jurnaliștii Antena 3 CNN au reușit să intre la Ferma Dacilor, pensiunea în care au murit opt oameni în urma unui incendiu.
În 1999, Gabriel Căsăneanu lucra ca barman într-un club din Irlanda. Viața i s-a schimbat complet, în momentul în care a decis să joace la loto. Cu doar o liră jucată, românul a câștigat 1,1 milioane de lire irlandeze (aproximativ 1,4 milioane de euro).
Un dublu campion mondial la popice a ajuns la mâna statului român. Omul, în vârstă acum de 70 de ani, este nevoit să muncească, pentru că autoritățile refuză să îi ofere indemnizația de merit.
Cel mai mare parc fotovoltaic din România va însuma 1.790.000 de panouri solare, anunță Ministerul Mediului.