Toamna poate fi anotimpul perfect pentru vacanță, dacă știi cum să alegi destinația. Orașe ca Lisabona sau Atena pot fi sufocante pe timp de vară, cînd temperaturile aici depășesc cu mult limita de confort termic. Nu mai vorbim despre Dubai, unde atmosfera devine de-a dreptul insuportabilă, cu medii de peste 40 de grade Celsius. În octombrie însă, te vei putea bucura de aceste destinații în voie.