Eugen, un poet mai tot timpul cu buzunarele dezumflate, urca scările teatrului pe care le suiam și eu, avansând în tăcere. La fel ca de fiecare dată când îl vedeam, l-am chemat la o cafea, dar, acum, spre stupoarea mea, nu a vrut să mă însoțească, lăsându-mă cu gura căscată: era pentru prima dată când mă refuza și pentru întâia oară când nu mă ruga să-i fac cinste cu o cafea sau să-i împrumut niște lovele, pentru că, posibil, am presupus imediat asta, a reușit pe altcineva să-l tapeze. Să-l fi văzut ce mândru mai urca treptele Teatrului Național! Pe stradă mărșăluiau socialiștii, în frunte cu tipul ăla, care se trăgea dintr-un sat din Călărași. Noi le-am întors spatele. L-am mai invitat o dată, repetându-i că-i fac eu cinste, dar Cioclea din nou m-a refuzat, zicându-mi că se duce la contabilitate să-și ridice onorariul pentru spectacolul pe care l-a făcut Andrei Sochircă după poeziile sale. Un poet foarte sărac, care doar peste câteva clipe urma să-și umple buzunarele cu o mie de euro.
