Mama și Ionuț stăteau în fața punții arcuită între cele două coaste abrupte ale râpei, aliniați în spatele tatei. Tatăl a traversat-o primul, alergând. Puntea însă se legăna sub picioarele mamei și ale lui Ionuț și ei s-au întors încet-încet înapoi. Tatăl a pășit iar pe punte și aceasta fugea cu el în toate părțile. L-a strâns pe Ionuț la piept și a revenit pe podul îngust, compus dintr-o singură scândură. Podul se clătina sub ei, și băiețașul și-a închis ochii strâns și nu i-a deschis decât când tatăl i-a șoptit:
