Încep cam de departe, dar nu rezist tentaţiei să leg o nedumerire mai veche (foarte veche, de fapt) de o realitate curentă acum. Un an sau doi după facultate, când lucram ca redactor la un ziar raional din sudul Ucrainei, am dat peste Sărbătoarea continuă de Ernest Hemingway. Era, propriu-zis, o ediţie în rusă (Праздник, который всегда с тобой). Întâmplare fericită, ba chiar mirobolantă, pentru că rima pe un plan foarte îndepărtat, fantomatic, cu umila mea condiţie de scriptor de atunci. Rima bovaric, desigur: scriam într-un birou de epocă, cu pereţi groşi şi tavanul înalt, împărţind masa cu un rus scund şi pururi debordând de bună dispoziţie.
