Am păşit în galeria de la etajul trei şi l-am văzut pe Iulian în faţa mea, înalt, cu un cap mai mare decât mine, ţeapăn, înainta ferm, păşea în linie dreaptă, atingea pardoseala fără niciun zgomot şi nu se uita prin părţi. Unde se ducea nu ştiam şi l-am strigat. S-a oprit şi m-a aşteptat. Călcam unul lângă altul şi când ne-a ieşit Tatiana în faţă, eu am rămas un pic în urmă şi am lăsat-o să treacă. Paşii lui Iulian s-au stins în faţa camerei patruzeci şi patru, şi am rămas tablou, pentru că încolo şi eu mergeam. Şi Iulian era consternat. Mă privea cu nişte ochi cât cepele, din ce în ce mai intrigat. Până de curând am fost tovarăşi de partid. Amândoi am fost liberali, dar acum câteva zile eu am părăsit rândurile partidului.
