Un huruit îngrozitor a răfufnit deodată de afară şi doamna Ciobanu a sărit speriată din pat. Nu ştia ce se întâmplă. Toată noaptea a dormit doar cu un ochi şi când a adormit şi ea mai strâns, iată că nişte zgomote intense au trezit-o din somn. Duruitul era atât de puternic încât primul gând care i-a trecut prin cap era dacă nu cumva a început cutremurul. Simţea hurducăituri. Casa i se zguduia încolo şi încoace de parcă ar fi fost cutremur. Sigur e cutremur, şi-a spus ea, şi s-a dat la adăpost în cadrul uşii, aşteptându-l să treacă. Mai repede însă i-a trecut somnul şi a alergat spre fereastră, cu o mână ridicată deasupra capului, pentru a şi-l proteja dacă ar fi căzut peste ea vreo bucată de tencuială.
