Добавить новость
World News in Romanian


Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Putin: Toată țara trebuie să lucreze pentru front. Vom atinge toate obiectivele

Timpul 

În timpul Marelui Război Patriotic (n.red. așa numesc rușii cel de-al Doilea Război Mondial), întreaga țară a lucrat pentru front, și așa trebuie să fie și acum, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul forumului „Patria mică – puterea Rusiei”.

„În timpul Marelui Război Patriotic, întreaga populație din spatele frontului a lucrat pentru front, pentru soldații noștri, pentru apărătorii noștri. Dar nu s-au fabricat doar tancuri, avioane, tunuri și obuze. În cele mai grele luni ale Marelui Război Patriotic, în lunile geroase din 1941–1942, la fel ca acum, copiii, bunicile, femeile tricotau șosete, trimiteau colete și cadouri pe front. În această unitate constă succesul victoriilor noastre. Așa va fi și acum”, a spus Putin.

El a adăugat că Kremlinul va continua crearea unei „zone de securitate” la granița cu Ucraina, iar toate „obiectivele operațiunii militare speciale” vor fi atinse. „Știm cum se va termina totul, dar nu vom face nicio declarație publică în acest sens, ci vom realiza și ne vom strădui să atingem obiectivele pe care ni le-am propus”, a spus Putin.

Potrivit unor surse din anturajul Kremlinului citate de Bloomberg, Putin se pregătește să continue războiul încă un an sau doi, întrucât negocierile de pace, care s-au desfășurat timp de peste un an cu medierea administrației lui Donald Trump, au ajuns într-un impas. Putin continuă să ceară predarea completă a Donbasului de către Kiev, în timp ce Volodimir Zelenski refuză să facă concesii teritoriale, insistând că un astfel de scenariu va duce la reluarea agresiunii ruse în viitor.

La sfârșitul anului trecut, generalilor din Statul Major General al Federației Ruse le-a reușit să preia controlul asupra a doar 0,8% din teritoriul Ucrainei, iar cu un an înainte – 0,6%. În anumite zone, ritmul ofensivei ruse a fost de doar 15 metri pe zi, stabilind un record negativ în peste 100 de ani de istorie modernă a războaielor.

Pentru a continua operațiunile militare, Kremlinul pregătește societatea pentru o nouă „mobilizare parțială”, scriau în februarie experții Institutului American de Studii de Război (ISW). Potrivit ISW, intensificarea blocajelor pe internet, precum și legile adoptate la sfârșitul anului trecut, care permit Ministerului Apărării să mobilizeze o rezervă de 2 milioane de persoane, indică crearea unor „condiții informaționale” pentru recrutarea forțată a cetățenilor pe front.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media










Топ новостей на этот час

Rss.plus