Добавить новость
World News in Romanian


Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Budanov: Acordul de pace în Ucraina nu ar include retragerea armatei ruse din stânga Nistrului

Timpul 

Viitorul acord de pace în Ucraina nu ar include o propunere din partea ucraineană privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută într-un interviu de șeful administrației prezidențiale de la Kiev, generalul Kirill Budanov.

Generalul Kirill Budanov a explicat că, în prezent, negocierile pentru încheierea războiului nu sunt doar teoretice, ci viziuni reale care se desfășoară intens. Întrebat dacă evacuarea contingentului rus din stânga Nistrului face parte din condițiile de încetare a focului în Ucraina, oficialul a precizat că, la etapa actuală, nu este vorba despre acest lucru, deși subiectul este menționat periodic în diferite contexte ale discuțiilor.

Oficialul a menționat că deși prezența rusă în regiune este o amenințare cunoscută, Kievul nu dorește să deschidă noi complicații diplomatice în acest stadiu al negocierilor de pace.

În același timp, Kirill Budanov a precizat că grupul militar de negociatori ucraineni a finalizat deja discuțiile despre regimul ce va fi menținut după încetarea focului, însă problema teritorială rămâne fără o soluție deocamdată.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media










Топ новостей на этот час

Rss.plus