În preajma sărbătorilor de Paști, cel mai mare combinat de panificație din țară și-a sfințit produsele care vor ajunge pe mesele moldovenilor.
Slujba a fost oficiată de către mitropolitul Moldovei, însoțit de un sobor de preoți. Astfel, produsele care au mirosul amintirilor din copilărie, pot fi procurate deja sfințite. În acest an, varietatea este mult mai mare, iar pe lîngă cele tradiționale,