Localnicii din sudul țării au participat ieri la cea de-a treia ediție, finală, a Caravanei Europene, care a avut loc la Ștefan Vodă. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
Agenda activităţii a inclus un tîrg în cadrul căruia producătorii autohtoni au vîndut nuci, migdale, cătină, uleiuri presate la rece, fructe uscate, vin și divinuri, sucuri naturale etc.