Curtea Constituțională a publicat avizul motivat privind constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului. În document se menționează că sancțiunea constituțională aplicabilă Parlamentului – dizolvarea – devine incidentă, conform procedurilor prevăzute de Constituție, în situațiile în care organul legislativ și reprezentativ suprem nu-și mai poate exercita funcțiile și, astfel, nu mai poate exprima voința alegătorilor. Din aceste considerente, în legătură cu disfuncția survenită, prin dizolvarea Parlamentului și desfășurarea alegerilor anticipate, alegătorilor li se oferă posibilitatea să rezolve pe cale constituțională conflictul dintre autorități.