Un nou studiu, publicat săptămâna aceasta în revistă medicală BMJ, arată că o lingură de oțet de mere diluat într-un pahar de apă în fiecare dimineață, înainte de micul dejun, ar putea declanșa o pierdere în greutate de 6-8 kg în trei luni.
Hotărîrea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), din august 2022, prin care procurorul Victor Furtuna a fost desemnat să investigheze pretinsele acțiuni ilegale ale ex-procurorului general Alexandr Stoianoglo, care atunci era suspendat de drept din funcție, ar putea fi anulată. Hotărîrea CSP a stat la baza pornirii unei cauze penale, în septembrie 2022, în care ex-procurorul general este î
Europenii își aleg anul acesta reprezentanții politici în Parlamentul blocului comunitar.
Daniel Ştefănescu, patronul firmei Gersim, unul dintre cei mai mari importatori de telefoane şi tablete din România, a fost reţinut într-un dosar de fraude imobiliare.
Cristian Ghinea, fost ministru USR și actual coordonator al departamentului pentru politici publice al partidului, folosește un limbaj suburban la adresa lui Marius Voineag, șeful DNA.
Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că vineri, 15 martie, ofițerii au efectuat mai multe percheziții în mun. Chișinău și mun. Comrat pe o cauză penală privind influența susținută asupra funcționarilor publici la eliberarea permiselor de conducere. În urma acestora, a fost reținută o persoană bănuită în
O operațiune comună între inspectorii de mediu din Rîșcani și Sectorul Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi a dus la descoperirea unui caz de tăiere ilegală a unui arbore de nuc în localitatea Duruitoatea Nouă. În cadrul unei razi, inspectorii au surprins în flagrant persoanele implicate în această acțiune ilegală, notează Noi.md. {{734137}}Inspectorii de mediu au întocmit un proces-verbal î
Mai multe percheziții sînt efectuate astăzi, 15 martie, de ofițerii Centrului Național Anticorupție în mun. Chișinău și mun. Comrat pe o cauză penală privind influența susținută asupra funcționarilor publici la eliberarea permiselor de conducere. {{731352}} În urma perchezițiilor a fost reținută o persoană bănuită în comiterea infracțiunii de trafic de influență, iar printre locațiile percheziț
Un autoturism a ars complet, după ce a luat foc în mers pe autostrada A1, în zona localităţii Căteasca din Argeș.
Comisia Vetting a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) raportul său referitor la evaluarea judecătoarei de la Curtea de Apel Bălți, Stela Procopciuc, evaluată de Comisie în calitate de candidată la funcția de judecătoare la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Propunerea Comisiei către CSM este ca Stela Procopciuc să promoveze evaluarea. {{736410}}Raportul către CSM cuprinde det
Luni, 18 martie, la ora 11:00, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va susține o conferință de presă, transmite Noi.md. {{733357}}Șefa statului va face declarații în legătură cu organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în urma consultărilor cu mai multe grupuri de cetățeni și organizații. De asemenea, va răspunde jurnaliștilor la întrebările des
Luni, 18 martie, la ora 11:00, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va susține o conferință de presă. {{733357}}Șefa statului va face declarații în legătură cu organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în urma consultărilor cu mai multe grupuri de cetățeni și organizații, informează, într-un comunicat de presă, Președinția, transmite N4. De as
O familie care locuiește pe strada Columna din municipiul Chișinău afirmă că se simt în pericol din cauza unui arbore care crește peste o țeavă de gaz. Gheorghe Mogîldea locuiește pe strada Columna din capitală. În urmă cu jumătate de an, a observat că un copac din curtea sa se înclină spre o țeavă de gaz, iar între timp situația s-a agravat. "Problema este că a crescut un arbore, care se la
Parlamentul European a adoptat marți, 12 martie, Directiva privind performanța energetică a clădirilor, recent revizuită, cu 370 de voturi „pentru”, 199 „împotrivă” și 46 de abțineri. Documentul, care trebuie să fie aprobart oficial și de Consiliul de miniștri pentru a deveni lege, prevede, printre altele, interzicerea centralelor de apartament, relatează Euractiv și Adevărul, care citează Parl
Ion Țiriac (84 de ani), printre cei mai bogați români, susține că și-a donat toată averea. Publicațiile de specialitate îl cotează pe Ion Țiriac cu o avere de peste două miliarde de dolari.
În 2024, Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" organizează concurs de admitere pentru tinerii care îşi doresc o carieră în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că ar putea trimite trupe în Ucraina, iar o discuție a generalilor germani scursă în presă arată că militari britanici s-ar afla deja pe teren. Ce știm despre prezența NATO în Ucraina și cum s-au strâns militarii la granițele cu Rusia și Belarus?
Elevii de clasa a XII-a vor afla astăzi ce rezultate au obținut la Simularea Bacalaureatului.
Suma pe care o plătesc lunar românii la Sănătate nu este deloc mică. Există însă și oameni care nu sunt nevoiți să achite această contribuție și, cu toate acestea, sunt asigurați și beneficiază de aceleași drepturi ca cei care nu o plătesc.
O felie de pîine pusă pe un păhărel cu votcă. Un telefon mobil și un pachet de țigări, puse în mormîntul unui răposat drag. Aruncă furculița după împărtășanie – să nu străpungi harul. Într-un an bisect, nașii îi alegi doar dintre rude. Dacă în timpul spovedaniei preotul a rupt foița «cu păcate» – păcatele vor fi iertate. La miruire a fost uitată cădelnița - bolnavul nu se va mai ridica. În luna ma
Termoelectrica S.A. informează consumatorii din sectorul Rîșcani al capitalei despre sistarea temporară a agentului termic astăzi, 15 martie, în intervalul orelor 09:00 – 16:00. În deconectare vor fi 92 blocuri din perimetrul străzilor: Alecu Russo, Nicolae Dimo, Bogdan Voievod, Florilor, Miron Costin și bulevardul Moscova. Deconectarea este cauzată de o defecțiune pe rețeaua termică cu diamet
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, susține că România vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei, prin cererea de restituire a tezaurului.
Prăjitura tăvălită prin ciocolată şi fulgi de cocos este una dintre cele mai căutate reţete de desert de pe internet.
Conducerea interimară a autorității europene de reglementare a aviației a avertizat că va suspenda aprobarea indirectă a producției de avioane a Boeing, dacă se justifică acest lucru. Cu toate acestea, directorul a declarat pentru Reuters că are încredere că grupul Boeing abordează corespunzător cea mai recentă criză de siguranță, titrează News.ro. Într-un interviu, directorul
Un tuner german a adus câteva modificări Daciei Duster cu scopul de a o face și mai capabilă în teren. SUV-ul de la Mioveni dispune acum de anvelope agresive, bare metalice de protecție și un portbagaj metalic pentru plafon. Aceste îmbunătățiri ar putea contribui la performanțe mai bune în condiții dificile de teren, oferind în