Mişcarea internaţională împotriva inegalităţilor rasiale Black Lives Matter, readusă în atenţie anul trecut după moartea afro-americanului George Floyd, a fost propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace de un parlamentar norvegian, relatează Agerpres.
Amânarea programărilor în campania de vaccinare nu se referă la cei 470 de mii de români care au primit prima doză de vaccin anti-COVID și urmează să primească rapelul.
Se pare că una dintre cele mai bune funcții ale aparatului foto este de a surprinde cele mai emoționante momente ale vieții, pe care, din păcate, nu ai întotdeauna timp să le observi în forfota cotidiană, și pe care nu le poți păstra în memorie. Dar în fotografii acestea rămîn pentru totdeauna, iar apoi încălzesc încă mult timp sufletul și inima! După cum probabil v-ați dat seama, noi am ale
Cel puţin 14 soldaţi afgani au fost ucişi în urma exploziei unei maşini-capcană în provincia Nangarhar din estul Afganistanului, a anunţat sâmbătă un consilier local, citat de DPA, potrivit Agerpres. Atacul a fost revendicat de talibani.
Un bărbat care a fost arestat pentru uciderea a două femei, o consilieră la un centru pentru ocuparea forței de muncă și o angajată de la resurse umane, în sud-estul Franței, este bănuit că a comis și alte atacuri asupra angajaților din HR în alte orașe din Hexagon, relatează BBC, citat de Digi24.
Imagini cu un urs care face tumbe în zăpadă au fost surprinse în Parcul Natural Putna din Vrancea.
În anul 2020, s-au eliberat 3.038 de autorizaţii de construcție pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale sau cu 1,9% mai puțin decât în anul 2019. Reducerea este cauzată de diminuarea numărului de autorizații eliberate pentru clădirile nerezidențiale, cu 17,5% față de anul 2019. Asta arată datele Biroului Național de Statistică. În schimb, numărul autorizațiilor eliberate pentru construcțiile rezidențiale în municipiul Chișinău, dar și în alte regiuni, a crescut.
Foarte mulți oameni sînt categoric împotriva faptului că animalele să doarmă cu ei în același pat. Această categorie de oameni consideră că animalele ar trebui să doarmă numai la locul lor. Însă astăzi oamenii de știință declară cu siguranță că animalele de companie au un efect extrem de pozitiv asupra sănătății omului. Rezultatele unui studiu efectuat de cercetători au fost uimitoare. Astfe
Muzeele Vaticanului, care includ faimoasa Capelă Sixtină, și-au anunțat redeschiderea începând de luni, după ce au fost închise 88 de zile din cauza restricțiilor legate de pandemie, relatează AFP, citează hotnews.ro.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a explicat, în cadrul rubricii Pilda Zilei din emisiunea Adevăruri Ascunse, motivul pentru care "nu am timp să urăsc oamenii care mă urăsc pe mine".
O fetiță de 4 ani din Țara Galilor a descoperit o urmă de dinozaur veche de 220 de milioane de ani, perfect conservată în noroi. Cercetătorii sunt de părere că descoperirea îi va ajuta să afle cum se deplasau aceste reptile preistorice, scrie BBC, citează digi24.ro.
Marius Ghidel este românul care susține că l-a văzut pe Dumnezeu și a avut mai multe experiențe extracorporale. Acesta a povestit la emisiunea ”Voi cu Voicu” cât de importantă este iubirea de semeni.
Gabriela Firea, prim-vicepreşedintele PSD, a lansat un atac la ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan, după ce ministrul a anunţat că secţiile ATI sunt supra-aglomerate.
Proprietarul unei case din orașul german Gerolstein, din vestul Germaniei, care avea de mai multă vreme o dispută cu chiriașul, a luat un excavator pentru a face niște găuri în pereți, dar a sfârșit prin a-și demola parțial proprietatea, în timp ce locatarul se afla înăuntru,
Manny Pacquiao, legenda boxului filipinez, a fost declarat "campion în repaus" de către Asociaţia Mondială a Boxului! Totodată, titlul mondial la categoria semimijlocie pe care îl deţinea pugilistul, i-a revenit cubanezului Yordenis Ugas.
Unul dintre simptomele cele mai frecvente ale infecție cu coronavirus este lipsa de sensibilitate la mirosuri. Această stare poate dura mult timp, chiar și după ce scapi de boală. Însă există o metodă relativ rapidă de restabilire a simțului olfactiv. Mulți dintre cei care se infectează cu coronavirus pierd capacitatea de a simți mirosurile, poate să dispară și gustul. Oamenii de știință nu au sta
Un pieton de 58 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a produs în această seară pe șoseaua Muncești din Capitală.Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa contact@publika.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat sâmbătă o serie de măsuri, după incendiul de la Institutul ”Matei Balș”.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat înfiinţarea unui fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale, după incendiul de la Institutul Matei Balş.
Continuăm familiarizarea cititorilor noștri cu prognoza anuală a Agenției de consulting "Strategii Eurasiatice". Publicată în variantă prescurtată. Dilemele strategice ale dezvoltării digitale În 2021 va continua să crească decalajul dintre platformele independente-furnizori de tehnologii globale și țările beneficiare care devin treptat dependente de statele dezvoltate tehnologic. "Coloniali
Președintele Pro Moldova, Andrian Candu, a renunțat la cererea de chemare în judecată depusă împotriva fostului coleg de partid din PDM Eugeniu Nichiforciuc, dar și a mai multor instituții media. Este vorba de acuzațiile aduse de Nichiforciuc, precum că cei care au părăsit Partidul Democrat ar fi primit câte 150-250 de mii de euro.
Sunt foarte multe energii negative în jurul nostru. Lidia Fecioru a explicat la ”Adevăruri ascunse” cum putem să ne curățăm aura după un atac energetic.
Poliţia greacă a capturat 324 kg de cocaină pură în centrul oraşului Salonic şi a arestat trei persoane, presupuşi lideri ai unei reţele internaţionale de trafic de droguri, relatează France Presse, citează Agerpres.
Muzeele Vaticanului - inclusiv celebra Capelă Sixtină - au anunţat sâmbătă că se redeschid începând de luni, după ce au fost închise timp de 88 de zie, din cauza restricţiilor impuse în lupta împotriva pandemiei covid-19, relatează AFP.
Horoscop rune pentru luna februarie 2021, cu Mihai Voropchievici. Numerologul a prezentat, în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse de la Antena 3, horoscopul runelor pentru luna ce urmează, pentru fiecare zodie în parte.