Negocierea acordului privind funcționarea complexului hidroenergetic Nistrean are loc „la pachet” cu alte probleme din agenda bilaterală moldo-ucraineană. Societatea civilă de la Chișinău solicită autorităților să renunțe la o asemenea abordare și să stopeze negocierile pe subiectul funcționării complexului hidroelectric Nistrean până la efectuarea de către o companie internațională specializată a studiului de evaluare a impactului de mediu, social și economic. Atât pentru instalațiile de pe barajul lacului de acumulare, care urmează a fi date în exploatare, cât și pentru cele șase hidrocentrale planificate spre construcție pe partea ucraineană a Nistrului de Sus.