Panoul acela de la Botanica atât de tare m-a scos din minți că mi-am pus deșteptătorul la patru dimineața, iar la patru și jumătate ieșeam deja din casă și îmi încălecam bicicleta. O jumătate de oră am pedalat până pe strada unde era amplasată planșa, clocotind de mânie contra celor care au montat-o acolo. Iartă-mă, țarule! Oare de ce ar fi trebuit ca noi să-i cerem iertare țarului, odată ce imperiul pe care-l conducea ne-a ocupat țara? Ca ce chestie să-i cerem iertare? Cu aceste gânduri în cap m-am dat jos de pe bicicletă și m-am suit pe stâlp. Asta era prea de tot, mi-am zis și la ora cinci am dat jos panoul și l-am aruncat la pubelă. Nu puteam tolera așa ceva. Apoi am plecat mulțumit, dar seara când m-am întors am găsit panoul fixat la loc. Cineva îl instalase peste zi și eu iar m-am făcut foc. Oare cine? Cine sunt imperialiștii care vor să refacă granițele imperiului? m-am întrebat și mi-am zis că la noapte voi reveni îndărăt, pentru a-l da iar jos. Deșteptătorul l-am pus să sune la ora trei, iar peste o jumătate de oră am sărit pe bicicletă și am început să pedalez cu toată puterea de care eram capabil spre fruntariile Botanicii, printr-un oraș pustiu, cufundat în întuneric.
