Cel puțin 15 izolatoare de detenție provizorie din cadrul unităților teritoriale ale Poliției urmează a fi renovate. La fel, vor fi achiziționate minimum 25 de unități de transport specializate pentru transportarea persoanelor aflate în custodia Poliției. Totodată, vor fi reparate circa 100 de celule, precum și instruiți în materie de respectare a drepturilor omului minimum 200 de angajați. Acţiunile se regăsesc într-un proiect prezentat spre dezbateri publice de către Ministerul Afacerilor Interne, transmite IPN.