Republica Moldova are capacitate de stocare a vaccinului anti-COVID la – 70 grade Celsius în mărime de 140 mii de doze în cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică /ANSP/, cu posibilitatea de extindere, de la sfârșitul lunii ianuarie 2021, cu spațiu adițional de minim încă 400 mii de doze de vaccin. Anunțul a fost făcut astăzi de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale /MSMPS/, care precizează că Centrele de Sănătate Publică din țară dețin în dotare congelatoare care asigură temperatura de -20°, comunică MOLDPRES.