Așa-numita ședință specială, convocată astăzi de blocul ACUM, nu se încadrează în cadrul legal, a declarat deputatul PSRM Grigore Novac, citat de Noi.md. El a amintit că Parlamentul se poate întruni în ședință la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor, condiții care nu au fost întrunite. {{364683}}”Foarte scurt despre spectacolul d