Добавить новость


World News


Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Apel al foștilor președinți ai Poloniei către Curtea Europeană de Justiție

Trei foşti preşedinţi polonezi, între care primul președinte post-comunist Lech Walesa, precum şi numeroşi alţi înalţi oficiali au cerut miercuri Curții Europene de Justiție să investigheze schimbările profunde din sistemul judiciar al Polonie, care vor afecta însăși statul de drept. Într-un apel, publicat miercuri în cotidianul de opoziţie Gazeta Wyborcza, semnatatrii atrag atenția că pe 3 iulie, întră în vigoare legea prin care se reduce vîrsta de pensionare a judecătorilor, ceea ce va duce la pensionarea forțată a mulți judecători ai Curții Supreme, începând cu preșdintele acesteia. În opinia semnatarilor „o lege care suprimă definitiv principiul separării celor trei puteri (în stat) şi esenţa însăşi a statului de drept democratic". Partidul conservator Dreptate și Justiție aflat la putere a început din 2016 reforma justiției, care a trecut între altele judecătorii direct sub controlul Ministerului justiției, lipsindu-I astfel de independență față de politic. Uniunea Europeană a declanşat la sfârşitul lui decembrie 2017 faza preliminară a unei proceduri inedite - articolul 7 al Tratatului asupra UE - care poate duce, teoretic, la o suspendarea dreptului de vot al Poloniei.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media










Топ новостей на этот час

Rss.plus