Cine a vizitat Roma, capitala Italiei, cel mai probabil a aruncat o monedă în faimoasa Fontana di Trevi. În fiecare an, peste un milion de euro ajung în apa spectaculosului monument din secolul al XVIII-lea. Construită între 1732 și 1762, Fontana di Trevi este unul dintre cele mai emblematice obiective turistice din Roma. A fost proiectată de Nicola Salvi și reprezintă îmblînzirea apelor. {{
Primăria Municipiului Chișinău organizează spectacole muzicale de weekend pentru seniorii. Sîmbătă și duminică, 30 și 31 martie 2024, orele 14:00-17:00, persoanele de vîrsta a treia sînt invitate la spectacolele muzicale tradiționale, desfășurate la Palatul de Cultură al Feroviarilor, bd. Decebal, 2, în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”, transmite Noi.md
Fostul sportiv Ion Șoltoianu, judecat pentru trei infracțiuni de șantaj, a fost eliberat. Decizia privind schimbarea măsurii preventive în privința fostului sportiv, condamnat anterior pentru omor, a fost luată joi, 28 martie, de magistrata Judecătoriei Chișinău, Tatiana Bivol, la solicitarea procurorului de caz Dumitru Ștefîrță. {{677566}}În 9 aprilie, s-ar fi împlinit un an de cînd Ion Șol
Centrul Național pentru Energie Durabilă anunță astăzi, 29 martie, lansarea noului său site web, elaborat în cadrul reorganizării instituției, notează Noi.md. „Disponibil acum pe domeniul cned.gov.md, noul site web reprezintă o platformă modernă și ușor accesibilă pentru toți cei interesați de activitatea CNED. Inspirat de succesul recent al portalului electronic al Guvernului Republicii Moldov
Pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev, care este cetățean al Ucrainei și este bănuit de către autoritățile de la Kiev de „trădare de patrie”, a fost anunțat în căutare de organele de drept din țara vecină. Fotografia lui Ignatiev a fost plasată pe site-ul Ministerului de Interne al Ucrainei, la rubrica persoanelor anunțate în căutare. Ignatiev riscă pînă la 15 ani de
Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 30 - 31 martie 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace și tîrguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon. În sectorul Buiucani, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 103 (adiacent Cinematograf „Patria Lot
Diplomatul moldovean, care a fost declarat persona non-grata la Moscova, activa în cadrul Secției consulare a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. Cel puțin asta a sugerat ministrul de Externe, Mihai Popșoi. Oficialul a mai spus că în cadrul misiunii diplomatice de la Moscova activează aproximativ cinci persoane. „Sigur, declararea unei persoane non-grata nu contribuie la îmbunătă
Jucătorul britanic de tenis, Andy Murray, accidentat la gleznă la Mastersul 1000 de la Miami, şi-a anulat participarea la turneele de la Monte Carlo şi Munchen. Deşi durata exactă a absenţei sale nu a fost făcută publică, echipa sa a declarat că Andy Murray "a luat decizia de a lipsi de la aceste două competiții. Cu toate acestea, fostul număr 1 mondial şi-a exprimat dorinţa de a participa l
A fost lansată campania națională „Învățăm împreună”, care are scopul de a promova educația incluzivă și importanța acesteia pentru copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. Campania „Învățăm împreună!” va aduce în prim-plan istoriile unor copii cu cerințe educaționale speciale, care s-au integrat sau sînt în proces de integrare în școli, ajutați de părinți, colegi, profesori, c
Ex-secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare (CNSA) al Ucrainei Alexei Danilov va fi noul ambasador ucrainean în Moldova. Informația a fost confirmată de președintele Ucrainei Vladimir Zelenski în cadrul adresării sale video către națiune din 29 martie. „Alexei Danilov va continua lucrul pe direcția diplomatică. În speță, am aprobat candidatura sa pentru postul de ambasador al
În Republica Moldova, președintele țării, Maia Sandu, a luat în mod deschis cursul de rupere a relațiilor cu Federația Rusă. Despre acest lucru a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat publicației Izvesti. "Orice ar spune ei contrariul, precum că vor să fie prieteni, dar Mscova îi asuprește - acest lucru nu este adevărat. Maia Sandu a fost transformată în
Premierul libanez Najib Mikati a gafat miercuri, cînd a confundat-o pe o asistentă cu prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, şi a pupat-o la scara avionului, unde venise să-şi întîmpine oaspetele. Înregistrarea video cu momentul a devenit virală pe reţelele sociale. În clipul video, Najib Mikati este văzut în timp ce aşteaptă pe pista aeroportului din Beirut, la scara avionului, ca oaspet
Statele Unite salută decizia guvernului Republicii Moldova de a deschide oficial negocierile cu guvernul SUA privind achiziționarea terenului de pe strada Tighina în scopul construirii unei noi ambasade a SUA și a unui parc public aferent. Acest lucru se menționează într-un comunicat al Ambasadei SUA la Chișinău, transmite Noi.md "Sîntem încîntați să continuăm să avansăm către o prezență a A
Autobuzul cu copii moldoveni, membri ai teatrului-studio muzical-coral "Rapsodia", a reușit în cele din urmă să treacă granița dintre Belarus și Lituania și să se întoarcă acasă după o lungă reținere la graniță. Despre aceasta a relatat pentru Noi.md Artista emerită a Moldovei, fondatoarea studioului-cor pentru copii "Rapsodia", Natalia Barabanșcikova. Potrivit ei, problemele au putut fi sol
Peste 7000 de persoane au beneficiat în 2023 de intervenții chirurgicale cardiovasculare, acoperite financiar din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, cu circa 1400 mai multe față de anul 2023. {{733917}} Potrivit CNAM, mai mult de 5000 sînt intervenţii minim-invazive la adulţi în cazul infarctului miocardic, 91 – operaţii minim-invazive pentru malformaţii congenitale, iar
La ședința de judecată pe dosarul deputatei Marina Tauber și a finanțării ilegale a Partidului Șor, a fost audiat un curier care repartiza bani pentru organizarea protestelor antiguvernamentale. Bărbatul a fost reținut în 2022, dar apoi oamenii legii l-au eliberat de răspundere penală. Martorul acuzării a povestit în instanță că, în 2022, un cumătru de-al său, l-a rugat să ajute la distribuirea
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că, din cauza atacurilor Rusiei asupra centralelor hidroelectrice din această țară, este amenințată nu doar Ucraina, ci și Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Vladimir Zelenski la 29 martie, scrie newsmaker.md Vladimir Zelenski a declarat că noaptea trecută armata rusă a atacat hidrocentralele Kanev și Dnevstrovsk. Potrivit l
„Herman von Hebel trebuie să demisioneze din funcția de președinte al Comisiei Pre-Vetting și să fie anchetat modul în care a ajuns să conducă această Comisie. De această părere este liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a menționat că trecutul lui Herman von Hebel este pătat, transmite Noi.md. „Cred că Herman von Hebel trebuie să demisioneze din funcția de președinte al Comisiei Pr
Comisia Vetting informează că a modificat Regulamentul său de Organizare și Funcționare pentru a reglementa procedura de evaluare a judecătorilor curților de apel, președinților și vicepreședinților judecătoriilor, inclusiv a celor care au asigurat interimatul acestor funcții pentru un termen mai mare de un an, dar și candidații care vor cîștiga concursurile pentru funcțiile respective pînă la 31
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 30 martie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. 30.03.2024 Comrat (UTA Găgăuzia): or. Comrat: str. Budeonîi str-la, Budionnîi, Budionnîi str-la, Ceapaev, Cernîșevski, Cik
Se antrenează în aceeași sală alături de Conor McGregor pentru cel mai important duel al carierei. Este vorba de luptătorul de MMA Valeriu Mircea, care se va bate peste o săptămînă pentru centură de campion definitiv în una din cele mai țări organizații de arte marțiale mixte din Europa, transmite protv. {{732754}} „Sînt în pregătire, în Irlanda la sala unde se antrenează Conor McGregor,
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că în urma vîntului puternic înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova au fost afectate acoperișurile mai multor clădiri din localitățile țării. {{739124}} Potrivit informațiilor oferite de către subdiviziunile teritoriale către ora 15:00, condițiile de vînt au afectat clădiri din raioanele Drochia, Ungheni, Edineț, iar în municipiu
Deputata PAS, Veronica Briceag, a parcat neregulamentar în apropierea unei treceri de pietoni de lîngă o instituție medicală, însă a scăpat de amendă. Briceag susține că a mutat mașina, la cererea unui polițist. Aceasta a declarat că nu a observat semnul de oprire interzisă, transmite TV8. Briceag menționează că s-a ales cu atenționare și, potrivit ei, toți șoferii din zonă erau rugați să îș
Ministerul Afacerilor Externe a venit cu o reacție după convocarea ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, la sediul ministerului rus de externe, unde i-a fost înmînată nota de protest prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persona non-grata, notează Noi.md. În acest context, MAE își exprimă regretul față de această decizie. Instituția reiterează faptul că "aut
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, informează Reuters, potrivit Agerpres. Va fi prima vizită a lui Erdogan la Casa Albă în timpul administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden. Separat, şeful serviciului turc de informaţii MIT, Ibrahim Kalin, se întîlneşte vineri cu m