Добавить новость


Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Președintele Nicolae Timofti a aprobat o lege privind reducerea cheltuielilor bugetare pentru anul viitor

Președintele Nicolae Timofti a aprobat o lege privind reducerea cheltuielilor bugetare pentru anul viitor, deși s-a declarat „îngrijorat” de ele. Potrivit unui comunicat de presă de la președinție, legea promulgată de șeful statului prevede și renunțarea la finanțarea cu 300 de milioane de lei a proiectării gazoductului Ungheni-Chișinău, adică prelungirea conductei de gaze care pornește de la Iași și care ca obiectiv reducerea dependenței energetice de Rusia. Alte cheltuieli anulate erau destinate fondului rutier și reformei justiției. În comunicatul de presă se spune că președintele Timofti s-a declarat îngrijorat mai ales de anularea cheltuielilor cu gazoductul, atrăgând atenția că proiectul este „extrem de important pentru consolidarea independenței energetice a statului”. În legea semnată de Timofti se prevede totuși mărirea salariilor cadrelor didactice. Reducerea cu 32% a cheltuielilor bugetare la anul, adică cu peste 1 miliard de lei, a fost aprobată la mijlocul lunii octombrie de guvernul premierului Valeriu Streleț, care a spus că revizuirea este cauzată de „înghețarea temporară” a donațiilor externe și reducerea încasărilor de TVA din cauza scăderii comerțului exterior.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media










Топ новостей на этот час

Rss.plus