Добавить новость


World News in Romanian


Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Regiunea transnistreană mai are gaze naturale doar până la sfârșitul săptămânii

Timpul 

Regiunea transnistreană dispune de gaze naturale doar până la sfârșitul acestei săptămâni. Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a precizat că aprovizionarea pentru malul stâng rămâne incertă pe termen lung și depinde de plățile efectuate periodic.

„Din informațiile pe care le avem, s-au efectuat achitări care permit consumul de gaze naturale până la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat Alexei Taran într-o emisiune televizată.

Contactat de IPN, Vadim Ceban, președintele interimar al Consiliului de Administrație al Moldovagaz – compania responsabilă de livrările de gaze către malul stâng – a declarat că, începând cu 4 martie, volumul de gaze livrat a fost redus la jumătate, de la circa trei milioane de metri cubi pe zi, cât se livra anterior.

„Sunt contracte concrete, în care sunt specificate perioadele de furnizare și plățile, care au loc conform graficelor prevăzute. Acum au loc livrări în volum de circa 1,5 milioane de metri cubi pe zi. Volumul este mai mic pentru că au redus consumul. Monitorizăm cu atenție situația și reacționăm în funcție de prevederile contractuale”, a explicat Vadim Ceban.

Volumele de gaze livrate în regiunea transnistreană au scăzut semnificativ, iar autoritățile au fost nevoite să introducă un regim strict de economisire, limitând consumul de gaze în sectorul comercial și în sistemul termoenergetic. Energia electrică la MGRES este produsă pe bază de cărbune, iar căldura este menținută doar în spitale, instituții sociale și grădinițe.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media










Топ новостей на этот час

Rss.plus