Igor Grosu: Am cerut României un răgaz pentru cetățenii afectați de anularea buletinelor
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că autoritățile de la Chișinău au discutat cu partea română după ce peste 100.000 de cetățeni moldoveni cu cetățenie română au rămas fără cărți de identitate în ultimii doi ani.
În cadrul unei emisiuni la Vocea Basarabiei, Grosu a spus că au fost solicitate o soluție și un termen de grație pentru oamenii afectați.
„Noi am rugat frumos să se găsească o soluție, măcar un răgaz, ca oamenii să-și poată face actele. Să fie lucrurile mai predictibile, nu cum se întâmplă acum, inclusiv la hotar”, a afirmat acesta.
Totodată, șeful Legislativului a recunoscut că în trecut au existat „proceduri mai neortodoxe”, menționând cazuri în care sute sau chiar mii de persoane aveau vize de reședință la aceeași adresă. „Autoritățile române au făcut o evaluare și probabil au ajuns la concluzia că sunt lucruri care trebuie corectate. Dar nu trebuie să sufere cetățenii”, a adăugat Grosu.
El a subliniat că demersurile au fost făcute și că autoritățile moldovenești așteaptă un răspuns și eventuale măsuri din partea Bucureștiului.
În ultimii doi ani, peste 100.000 de cetățeni români născuți în Republica Moldova au rămas fără carte de identitate, după ce legislația din România a fost modificată în iunie 2023. Noua lege limitează la maximum 10 numărul persoanelor care pot avea domiciliul declarat la aceeași adresă, cu excepția familiei extinse. Autoritățile române au precizat că măsura nu afectează cetățenia, însă persoanele vizate trebuie să solicite un nou act de identitate conform noilor reguli.