Cutremurul submarin din România care a stârnit valul de la suprafață are mai multe cauze. Una dintre ele hărnicia prostului dovedită de clasa vorbitoare din România, în special segmentul intelectual, care a crezut că acționează în numele occidentalizării sau modernizării României, ignorând însă că drumul spre iad este pavat cu intenții bune.
La început a fost ideea occidentalizării României, acceptată cu entuziasm de majoritatea societății.
Următorul pas spre occidentalizarea României a fost combaterea naționalismului. A celui românesc, desigur, singurul considerat nelegitim în România.
Naționalismul era sau este văzut ca incompatibil cu ajungerea României la limanul izbăvitor sau la cetatea luminoasă de pe deal. Mai toată lumea a fost de acord și cu acest lucru. La urma urmei și Germania după 1945 a renunțat la naționalism și apoi sub părintele fondator Konrad Adenauer s-a transformat în altceva, cu mult mai puternic decât și-ar fi imaginat vreodată naționaliștii germani.
Problema a apărut odată cu o idee nouă a clasei vorbitoare din România, care a hotărât că sursa dăunătorului naționalism este identitatea națională românească. “Ecuația” din mintea lor era simplă. Ca să ne occidentalizăm trebuie să suprimăm naționalismul iar sursa naționalismului este identitatea națională a românilor care trebuie deci ștearsă, nimicită.
Ca atare, a început o acțiune coerentă și sistematică de distrugere nu doar a identității naționale, dar până și a stimei românilor față de sine. Această adevărată Revoluție Culturală a avut o amploare și o durată mult mai mare decât Revoluția Culturală din China, în fond deosebindu-se doar prin lipsa violențelor. Dar la chinezi a durat doar 9 ani, între 1967-1976, pe când la noi procesul este și acum în toi.
Istoria a devenit țintă principală a komisarilor Revoluției Culturake și niște mediocrități din țară, dar și aduse din străinătate și promovate în plan local rescriu istoria românilor sub pretextul “demitizării”. O altă țintă este Biserica, în țara unde 86% dintre cetățeni se declară creștin-ortodocși. Cultele neoprotestante se simt și ele vizate.
Instituțiile considerate a fi surse sau păzitoare ale identității naționale au fost luate cu asalt pe toate fronturile de luptă, de la propagandă ostilă și stigmatizare publică la infiltrarea din interior.
Radicalizarea Revoluției Culturale din România a atins pragul absurdului atunci când autointitulații misionarii ai occidentalizării României au început să se identifice ei înșiși cu Occidentul și din această postură autoasumată să lanseze diatribe antiromânești în cursul procesului de reeducare a poporului român.
Axa de polarizare propusă de acești exponenți ai clasei vorbitoare a fost nebunească, halucinantă, adică Occidentul (de fapt ei, “vorbitorii”) împotriva românilor!
“Clasa vorbitoare” discredita astfel ea însăși cauza pe care pretindea că o susține. Când ani de zile s-a promovat asemenea retorică ineptă consecințele nu erau greu de intuit.
Intelectualii moderați au asistat în tăcere și cu stupefacție neputincioasă la această aberație din discursul public, pentru că “vorbitorii” s-au transformat în komisari și au omorât dezbaterea publică, sub lozinca “cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.
“Terorismul intelectual” cum îl numea Jean Sevilla în Franța a făcut ca nimeni să nu mai scoată capul din tranșee. Oamenii se tem să li se pună etichete și apoi să fie ostracizați, anihilați social.
Însă tensiunile se tot acumulează pe tăcute, inclusiv din cauza lipsei unei supape prin care să se descarce, cum ar fi confruntarea liberă de idei, dezbaterea publică.
“Vorbitorii” sunt specializați pe reziliență, sustenabilitate și altele asemenea din noul limbaj de lemn și mai puțin pe legile fizicii. Altfel ar fi știut că orice acțiune este urmată de o reacțiune sau că în natură nu există vid.
Unii dintre români, mai mulți sau mai puțini, s-au simțit amenințați, jigniți, dați la o parte doar pentru valorile în care au crezut o viață și care până acum vreo 20 de ani erau valorile dominante în societate, general acceptate. Ca atare, acești români au reacționat. Încă nu îi pot numi cu un termen clasic “majoritatea tăcută” pentru că nu este clar că sunt o majoritate, dar ar putea să devină.
După cum am scris la început, contrareacția la Revoluția Culturală este doar una dintre forțele telurice care zguduie societatea românească. Desigur că mai sunt și altele, cel puțin la fel de importante, de ordin social-economic, politic samd.
Cert este că dacă apele s-au retras în aparență nu e de bine. Acesta este fenomenul care arată că urmeaza tsunami.
George Scarlat
