Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a ales-o vineri pe Janette Nesheiwat, medic de familie și colaboratoare Fox News, pentru funcția de Chirurg General, arătându-și din nou preferința pentru o personalitate de televiziune ca imagine a noii administrații, relatează Reuters citat de Rador Radio România. “Dr. Nesheiwat este o apărătoare feroce și o comunicatoare puternică pentru medicina preventivă și sănătatea publică. Ea se angajează să se asigure că americanii au acces la asistență medicală accesibilă și de calitate și crede în abilitarea persoanelor de a se ocupa de sănătatea lor pentru a trăi o viață mai lungă și mai sănătoasă”, a declarat Donald Trump. Janette Nesheiwat a tratat pacienți în timpul pandemiei de COVID-19, a îngrijit victimele uraganului Katrina și ale tornadelor din Joplin și a lucrat pentru organizația de ajutorare în caz de dezastre Samaritan’s Purse, oferind îngrijiri în Maroc, Haiti și Polonia, a mai spus Donald Trump. Mulți americani o recunosc ca fiind colaborator Fox News care a discutat probleme precum tulpina de variola maimuţei (mpox), efectele consumului de alcool și droguri sau ajutorarea în caz de dezastre naturale. Donald Trump a preluat o serie de numiri prezidențiale din programele Fox News, atât în primul său mandat din 2017-2021, cât și de când a fost ales din nou la 5 noiembrie 2024. Abilitățile de comunicare sunt importante pentru rolul de Chirurg General, un educator în domeniul sănătății, furnizând publicului informații despre cum să-şi îmbunătățească sănătatea și să reducă riscul de îmbolnăvire. Funcția a devenit parte a culturii americane în 1965, când producătorii de țigări au fost obligați să eticheteze pachetele cu avertismentul medicului chirurg general conform căruia fumatul este periculos pentru sănătate.
Fostul Chirurg General C. Everett Koop, care a deținut această funcție între 1982 și 1989, a devenit cunoscut pentru că a încercat să elimine stigmatul de a vorbi despre SIDA într-o perioadă în care președintele care l-a numit, Ronald Reagan, a fost criticat pentru că a subestimat epidemia. Numirea Jeanettei Nesheiwat va necesita confirmarea Senatului SUA.