Tarom acordă o reducere de 25% din tariful de bază pentru zboruri către/dinspre toate destinaţiile interne operate de Tarom, precum şi dinspre/către Paris, Amsterdam, Bruxelles, Roma, Frankfurt, Istanbul şi Madrid, a anunţat joi operatorul aerian. Conform sursei citate, reducerea de preţ este valabilă pentru biletele achiziţionate în perioada 21 – 24 noiembrie 2024 pentru călătorii stabilite în intervalul 25 noiembrie 2024 – 3 decembrie 2024, cu o durată a călătoriei de maximum 10 zile. “Oferta de minus 25% reprezintă reducerea la tarifele de bază disponibile şi aplicabile la momentul rezervării, fiind valabilă atât pentru zborurile dus-întors, cât şi pentru zborurile într-un singur sens, cu bagaj de cală inclus, în limita locurilor disponibile.”, se menţionează în comunicat.