Inflația coboară ușor comparativ cu anul trecut. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2024 comparativ cu luna iunie 2023 a fost 4,9%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), fiind cea de-a cincea scădere consecutivă a acestui indicator. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023 a fost 5,1%.
”Indicele preţurilor de consum în luna iunie 2024 comparativ cu luna mai 2024 a fost 100,24%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2024 comparativ cu luna iunie 2023 a fost 4,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2023 – iunie 2024) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) a fost 7,2%”, arată datele INS. Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iunie 2024 comparativ cu luna mai 2024 a fost 100,06%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2024 comparativ cu luna iunie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,3%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2023 – iunie 2024) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 7,3%. Mărfurile alimentare s-au scumpit în iunie 2024 cu 1,10% faţă de iunie 2023 şi au scăzut cu 0,24% faţă de mai 2024. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit conservele din fructi, cu 9,76%, în iunie 2024 faţă de iunie 2023, şi cu 0,54% faţă de mai 2024. Făina s-a ieftinit cel mai mult, cu 32,09%, în iunie 2024 faţă de iunie 2023, şi cu 1,23% faţă de mai 2024.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,28%, în iunie 2024 faţă de iunie 2023, şi cu 0,52% faţă de mai 2024. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 23,96%, şi detergenţii, cu 21,96%, în iunie 2024 faţă de iunie 2023. Cel mai mult s-au ieftinit gazelle, cu 10,36%, în iunie 2024 faţă de iunie 2023, dar s-au scumpit cu 9,17% faţă de mai 2024. Serviciile s-au scumpit cu 8,81%, în iunie 2024 faţă de iunie 2023, şi cu 0,40% faţă de mai 2024. La această categorie cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 23,56%, în iunie 2024 faţă de iunie 2023, şi cu 0,01% faţă de mai 2024. Ce spunea Mugur Isărescu luna trecută Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. “Avem o traiectorie descendentă a inflaţiei, ceva mai puţin pronunţată în proiecţia din februarie. Deci inflaţia se duce treptat, nu brusc, în jos şi undeva la sfârşitul lui 2025, începutul lui 2026, intră în bandă. Este ceva mai lentă decât am prognozat anterior şi această reducere a inflaţiei headline este determinată în principal de componenta inflaţiei de bază, CORE2 ajustat, ceea ce este bine. Arată că politica monetară funcţionează. Nu o ţinem nici foarte tare strânsă, dar nu îi dăm nici drumul prea tare ca să avem puseuri inflaţioniste. Încercăm acea combinaţie să dăm inflaţia în jos fără să creăm recesiune”, a spus Mugur Isărescu, în luna mai.