Companiile rusești pot decide includerea anumitor mărci de băuturi alcoolice pe lista pentru importuri paralele (fără acordul deținătorului mărcii comerciale) până la sfârșitul lunii septembrie. Despre aceasta a anunțat luni, 19 septembrie, Denis Manturov, ministrul rus al Industriei și Comerțului, potrivit Interfax și Hotnews.
„Dacă se întâmplă înaintea Anului Nou atunci deja este inutil să le pornești, nici nu vor avea timp să se aprovizioneze. Prin urmare, cred că înainte de sfârșitul lunii poți lua o decizie echilibrată – da, nu, sau alte poziții”, a explicat Manturov.
Acesta, care ocupă și funcția de vicepremier al Rusiei, a confirmat speculațiile legate de faptul că autoritățile ruse nu intenționează să introducă o cerință obligatorie pentru comercianții cu amănuntul și piețele de a identifica cumva mărfurile importate ca parte a importurilor paralele.
„Nu aș face asta. De ce? Pentru că dacă vorbim de controlul calității, atunci importurile paralele sunt supuse controlului calității la fel ca importurile tradiționale sau producția internă”, a declarat el.
Ministerul Industriei și Comerțului condus de Manturov a publicat proiecte de amendamente la lista de mărfuri și mărci care pot fi importate în Rusia folosind mecanismul de import paralel, inclusiv o serie de mărci binecunoscute de băuturi alcoolice (Martini, Moet, Canti, Cinzano, Hennessy, Remy Martin, Jameson, Johnnie Walker, Bacardi, Captain Morgan, Chivas, Absolut, Baileys, Ballantine’s), relatează suursa citată.
Astfel, lista conține în jur de 90 de mărci în contextul în care numeroase branduri internaționale au anunțat că părăsesc piața rusă în semn de protest față de războiul din Ucraina declanșat de Putin pe 24 februarie 2022.
„Noi îndeplinim un rol tehnic, adică colegii de la Asociația Întreprinderilor de Comerț au depus o cerere corespunzătoare ținând cont de sărbătorile viitoare de Revelion, iar noi avem de obicei sărbătorile de Revelion, apoi se dezvoltă în toate celelalte sărbători”, a mai spus Manturov.
Încă din luna iunie, Rusia a început să aibă probleme cu producția de bere în contextul în care o mare parte din hameiul folosit pentru obținerea băuturii este importat.