Regimul din Coreea de Nord a anunțat, luni, că a transferat 250 de lansatoare de rachetă de generație nouă la dispoziția trupelor sale staționate la frontiera cu Coreea de Sud, transmite Agerpres
Mai este doar o lună până când 4,8 milioane de seniori vor primit pensiile recalculate. Până atunci însă poștașii din întreaga țară vor lucra la foc automat pentru împărțirea taloanelor cu sumele...
În prima jumătate a anului 2024, autoritățile române au confiscat peste 40 de milioane de țigarete de contrabandă. Valoarea totală a acestora pe piața neagră este de peste 40 de milioane de lei. În acelaș...
La jumătatea anului mai multe instituţii de stat au rămas fără bani, iar Guvernul a fost nevoit să apeleze la fondul de rezervă. Doar Avocatul Poporului, de exemplu, a cerut 600.000 de lei pentru plata salariilor...
Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămîna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale. Astfel, săptămîna trecută au fost efectuate mai multe percheziții într-un dosar de trafic de influență, escrocherie şi falsul în acte publice. În primul caz, un polițist din Dubăsari și doi complici au
Istoricul Octavian Țîcu a fost desemnat drept candidat al blocului politic „Împreună” la alegerile prezidențiale din 20 octombrie.
Taxatorul unui autobuz din capitală riscă să ajungă pe mîna procurorilor, după ce ar fi falsificat biletele de călătorie. Actualmente, acesta se află în concediu medical, iar administrația publică locală susține că el va fi demis imediat ce revine la muncă. Șeful Direcției generale transport și căi de comunicații din cadrul Primăriei Chișinău, Vitalie Mihalache, susține că la Parcul Urban de
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineață o avertizare meteo cod galben de ploi torențiale, furtuni și grindină, care vizează 10 județe ale țării.În Maramureș, estul...
Poliţistul Valer Kovacs, cel care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţist, a fost destituit, a anunțat Ministerul de Interne. ”A adus jigniri unor categorii profesionale în ansamblul...
Averea netă a lui Jeff Bezos a scăzut vineri cu 15,2 miliarde de dolari, conducând declinul amplu care a şters 134 miliarde de dolari din averile celor mai bogaţi 500 de oameni din lume, transmite Bloomberg,...
Australia a ridicat nivelul de ameninţare teroristă de la "posibil" la "probabil", menționînd o probabilitate de peste 50% de planificare a unui atac în următoarele 12 luni. Prim-ministrul Anthony Albanese a declarat că a ridicat nivelul de alertă în urma sfaturilor primite de la serviciile de securitate, dar a precizat că nu există o ameninţare iminentă de atac. {{759290}}"Este responsabili
Piloții ucraineni au început să zboare cu aeronave F-16 pentru operațiuni în interiorul țării, a declarat duminică președintele Volodimir Zelenski. Acesta a confirmat sosirea mult așteptată a avioanelor de luptă fabricate în SUA, la mai bine de 29 de luni de la invazia pe scară largă a Rusiei.
Șeful Casei de Pensii a explicat și cum va arăta documentul
Se circulă bară la bară, în această dimineață, pe Autostrada Soarelui, după ce un TIR plin cu cherestea s-a răsturnat la intersecția cu A4.
Piețele asiatice au căzut abrupt, luni, după ce investitorii au început să vândă volume mari de acțiuni încă de săptămâna trecută, pe fondul informațiilor privind datele economice din SUA, relatează...
Piețele asiatice au căzut abrupt, luni, după ce investitorii au început să vândă volume mari de acțiuni încă de săptămâna trecută, pe fondul informațiilor privind datele economice din SUA, relatează...
O femeie kârgâză în vârstă de 21 de ani a înființat o tabără de iurte la baza vârfului Lenin, înalt de 7.000 de metri, în apropierea graniței dintre Kârgâzstan și Tadjikistan, care a câștigat popularitate printre turiștii străini. Inspirată de interacțiunile cu vizitatorii internaționali din copilărie, Gulburak Begmataeva a decis să își lanseze propria tabără de iurte. Ea speră că granița dintre Kârgâzstan și Tadjikistan se va redeschide, închiderea acesteia afectând grav turismul transfrontalier din regiune.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a recunoscut că nu a mers în Franța la deschiderea Jocurilor Olimpice, deoarece nepoata sa l-a rugat să nu participe la eveniment din cauza propagandei LGBT. „Nepoata mea mi-a spus: ”Bunicule, nu ar trebui să mergi acolo”. Eu am întrebat-o de ce și ea mi-a spus: ”Acolo va fi propagandă LGBT'”, a declarat Erdogan, citat de presa turcă. Erdogan a pre
Sora lui Marc Fogel, un profesor american închis în Rusia după ce a fost acuzat de deținere de canabis, a declarat pentru BBC că și-ar fi dorit ca fratele ei să fie printre cei eliberați în urma schimbului...
O persoană a murit și alte 15 au fost rănite, luni, într-un accident de autocar cu turiști, descriși de presa italiană ca fiind chinezi, pe o autostradă ce leagă Roma de Florența, informează pompierii,...
Într-un singur trimestru al acestui an, moldovenii au contractat semnificativ mai multe credite decît în anii trecuți. Acest lucru se datorează în mare parte scăderii ratei dobînzii, care a ajuns la un nivel confortabil pentru populație. Constatarea a fost făcută de expertul economic Veaceslav Ioniță. Deși fenomenul creditelor imobiliare în Republica Moldova este de două-trei ori mai slab faț
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 86 748 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 48 611 traversări persoane. Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 53 761, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 32 987. Cea mai „activă” frontieră a fost cu Romînia – 47 739 traversări, la gran
Un bordel pentru cetăţeni străini a fost descoperit de mascaţi într-o vilă din Bucureşti. [EMBED_209574] 17 suspecţi au fost ridicaţi şi duşi la secţia 8 de poliţie, unde au fost audiaţi de oamenii...
Autoritățile din Mali anunță că au întrerupt relațiile diplomatice cu Ucraina, după ce un oficial militar de la Kiev a indicat că țara sa i-ar fi ajutat pe rebelii din republica africană, relatează BBC
Iranul şi aliaţii săi ar putea lansa în orice moment un atac asupra Israelului, ca răspuns la asasinarea liderului politic Hamas, Ismail Hanyieh, de către statul evreu. Premierul israelian Benjamin Netanyahu spune...