Proprietarii terenurilor aferente construcției liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești–Chișinău primesc compensațiile. Astfel, din cele aproximativ 500 de persoane din regiunea UTA Găgăuzia, 76% au depus deja cererile pentru achitarea despăgubirilor, iar 62% dintre acestea au fost deja procesate și transferate spre plată, notează Noi.md. Potrivit directorului Unității Consolidate pentr
Decizia primei instanțe de încetare a procesului penal, în care fosta șefă adjunctă a Procuraturii Anticorupție (PA), Adriana Bețișor, era acuzată de corupere pasivă în proporții deosebit de mari și abuz de putere, a rămas definitivă, după ce procurorii nu au contestat-o, iar recursul fostului director financiar adjunct al unei companii de asigurări, Ruslan Doboș, a fost declarat inadmisibil mierc
Dosarul penal în care Evghenia Guțul, bașcana regiunii autonome găgăuze, este învinuită de finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, expediat în judecată la 24 aprilie 2024, a ajuns la etapa cercetării judecătorești, fiind finalizată etapa ședințelor preliminare. Apărătorii bașcanei au solicitat conexarea dosarului cu cel al deputatei Marina Tauber și al fostului Partid „Șor”, dar instanța a
Conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 34 de intervenții ale echipelor de pompieri la lichidarea focarelor de ardere a vegetației uscate și a terenurilor forestiere, fiind nimicite de foc peste 120 hectare de teren, anunță Noi.md Incendiile de vegetație au fost înregistrate în mai multe raioane, printre care Cahul, Сimișlia,
Politicienii din România au aprobat la 15 iulie măsuri care permit împușcarea mai multor urși, inclusiv de către vânători amatori, ca răspuns la decesul intens mediatizat al unei turiste în Munții Bucegi.
Noii eurodeputaţi se vor pronunţa prin vot asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene
Șefa statului, Maia Sandu, susține că după omorul, care a avut loc zilele trecute în sectorul Rîșcani al capitalei, Guvernul va lua măsuri pentru ca asemenea atacuri să nu se mai întîmple. „Este un caz foarte grav și prim-ministrul deja a anunțat că va veni cu modificări la cadurl legal. Dincolo de asta, există o comisie care investighează cazul și după ce vom vedea rezultatele acestei anchete,
Căldura extremă face prăpăd în România. Doar ieri au fost înregistrate aproape 34.000 de apeluri la 112.
Registrul Digital Național al Fermierilor a ajuns la etapa de testare și deja sînt înregistrați în el 10.000 de fermieri din 15 raioane, iar alți 10.000 de fermieri vor fi incluși în Registru în această vară. Registrul este un sistem informațional complex despre fermierii din Moldova și activitățile lor agricole, dezvoltat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu sprijinul Guvernu
Judecătoarea Angela Bostan, care nu a trecut evaluarea repetată, pierde la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) procesul împotriva Comisiei Pre-Vetting. CSJ a respins cererea prin care Angela Bostan a contestat decizia Comisiei de evaluare a integrității de nepromovare repetată de către aceasta a concursului pentru un fotoliu de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și dispunerea re
BAT este cel mai mare jucător de pe piața tutunului, cu o cotă de piață de circa 50%, un investitor strategic și un angajator de top în România.
Descoperire neașteptată pe Lună
O călătorie de coşmar! De asta au avut parte călătorii trenului Inter Regio 1996, care a plecat de la Mangalia spre Craiova. Drumul a durat 15 ore. Oamenii se plâng ca în vagoane a fost o căldură infernală...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod roșu de temperaturi sufocante, valabilă astăzi, care vizează aproape toată țara.
Ministerul de Externe al Indiei l-a convocat luni pe ambasadorul ucrainean din cauza declarațiilor făcute de Volodimir Zelenski cu privire la vizita premierului indian Narendra Modi în Rusia, au declarat surse citate de ziarul Economic Times. "Ministerul de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul ucrainean și a ridicat problema. Acest lucru indică în mod clar nemulțumirea New Delhi față de poz
Când vine vorba de dotarea bucătăriilor profesionale, alegerea mobilierului este esențială pentru eficiență, igienă și durabilitate. Mobilierul de inox se remarcă ca fiind o opțiune preferată...
Cunoscuta jurnalistă Natalia Morari își va înainta în viitorul apropiat candidatura la președinția Republicii Moldova. Despre acest lucru a anunțat ediția rusă "Коммерсантъ" cu referire la informații din mai multe surse. Natalia Morari este o jurnalistă și prezentatoare TV din Republica Moldova, care și-a cîștigat faima în calitate de corespondent și observator politic pentru revista rusă ”Н
Dacă te gândești unde să-ți petreci următoarea vacanță, Belek ar trebui să fie pe lista ta scurtă. Acest oraș turistic, situat pe coasta mediteraneană a Turciei, îmbină perfect luxul, cultura și...
În iulie, 2024 Constituția RM marchează jubileul de 30 de ani. Noi.md continuă șirul publicațiilor consacrate acestui eveniment și oamenilor, care de-a lungul anilor apără valorile constituționale în Republica Moldova. Doctorul în drept Veaceslav Zaporojan, fost judecător la Curtea Constituțională, crede că în cele trei decenii Constituția a susținut un test serios de fiabilitate și capacitatea
Armata Națională urmează să recepționeze în această săptămînă un lot de tehnică militară din partea Statelor Unite ale Americii care cuprinde 20 de unităţi de tehnică HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle), anunță Noi.md cu referire la Ministerul Apărării al R. Moldova. Mașinile vor fi utilizate de militarii Armatei Naționale în cadrul antrenamentelor și exercițiilor naționale și in
Armata moldoveană va primi săptămâna aceasta un nou lot de tehnică militară din partea Statelor Unite ale Americii care include 20 de vehicule HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle). Din cauza vremii caniculare, tehnica va fi transportată noaptea.
În condiții caniculare, angajatorul este obligat să ofere salariaților protecție împotriva riscurilor termice prin asigurarea acestora cu apă carbogazoasă salină și modificarea programului de lucru pentru a evita expunerea la temperaturi maxime. În cazul încălcării acestor norme, unitatea economică riscă sancțiuni contravenționale de pînă la 20 mii de lei. Șeful adjunct al Direcției politici în
Activitatea psihologilor din Moldova va fi mai bine reglementată. Ei nu vor putea profesa dacă nu primesc un atestat de liberă practică de la Colegiul Naţional al Psihologilor. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament. În ultimii ani, în Moldova, au apărut mulți așa-zisi psihologi care nu deţin studii de specialitate. Din acest motiv a apărut necesitatea de a reglementa
Din aprilie anul următor schema de plafonare a prețurilor la energie ar urma să dispară, ceea ce înseamnă că facturile ar urma să crească.
Holdingul inovator Grafit, fondat în Republica Moldova acum mai bine de 20 de ani, în 2003, continuă să-și extindă orizonturile pe arena internațională. Recent, holdingul a anunțat deschiderea unei reprezentanțe în orașul Buenos Aires, capitala Argentinei. Aceasta este a șasea țară din lume, pe lângă Germania, Elveția, SUA, Filipine și Bulgaria, în care Grafit deschide o reprezentanță oficială.