Luna trecută a fost cel mai fierbinte iunie de când se fac măsurători, a anunțat luni serviciul UE de monitorizare a schimbărilor climaterice, iar unii savanți anticipează că 2024 ar putea fi cel mai călduros din istorie.
Surse guvernamentale au declarat pentru Antena 3 CNN că guvernul va proroga în ședința de joi prevederile din Ordonanța 84 privind testarea anti-drog. Amânarea măsurilor vine după scandalul din ultimele zile în care inclusiv medicii legiști au acuzat că n
Atacurile Rusiei asupra Ucrainei, inclusiv unele mai rare, peste zi, în capitală, au dus luni la moartea a cel puțin 20 de persoane. La Kiev, printre obiectivele lovite de bombardamente s-a numărat și un spital de copii.
Guvernul Ungariei va solicita o „contribuție la apărare" din partea băncilor, firmelor energetice și companiilor multinaționale, ca parte a unui plan de acțiune antirăzboi
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus luni, la Antena 3 CNN, că partidul are desemnat un candidat pentru alegerile prezidenţiale.
Rusia nu are așteptări speciale privind îmbunătățirea relațiilor cu Franța, după alegerile parlamentare anticipate din această țară, anunță Kremlinul
Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga și vicepremier în guvernul condus de Giorgia Meloni, a anunțat, luni, că se alătură noului grup "Patrioți pentru Europa" din Parlamentul European
Emmanuel Macron îi cere lui Gabriel Attal să rămână prim-ministru „pentru moment" pentru a „asigura stabilitatea țării"
Medicul Lavinia Bratu a explicat, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, că, Noi suntem diferiți, fiecare are propria sa nevoie, și nu există o dietă care să se...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că luni va avea întâlniri cu mai mulţi miniştri cu care va discuta despre problemele apărute în ultimele zile - cele de la TAROM, Valea Oltului, dar şi cele referitoare la noile reglementări rutiere, iar în şedinţa de G
Premierul Ciolacu a anunțat luni la sediul partidului că va discuta cu miniștrii despre modificările legale privind șoferii care consumă droguri, pentru a lua o decizie în ședința de Guvern de joi. El a sublinia...
Există trei tehnologii a căror nocivitate redusă a fost susținută de organizații independente de sănătate în diferite studii. În primul rând, țigările electronice
Noul guvern al Olandei și-a reafirmat angajamentul de a livra un sistem de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, promisiune a fostului cabinet condus de Mark Rutte, viitorul secretar general al NATO. Consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei va fi discutată de aliați la Washington.
Comunitatea internațională trebuie să creeze condiții pentru un dialog direct între Rusia și Ucraina și să asigure asistență în acest sens, declară președintele Chinei, Xi Jinping
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că intenţionează o parte din lucrările de pe Valea Oltului să se facă noaptea.
Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre testele anti-drog și controversa Ordonanței 84.
A murit Silvia Coman, medicul care și-a dedicat viața ajutorării bolnavilor de cancer și care a fost toată viața sa un exemplu de civism. Silvia Coman era mamă, medic, navigator de pacienți si unul dintre cei mai activi voluntari pentru asociații care sprijină pacienți diagnosticați cu afecțiuni oncologice. Din păcate, tocmai această maladie a răpus-o
Centrele de transfuzii sanguine vor primi preţuri mai mari de până la două ori pentru unităţile de sânge şi componentele sanguine umane. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii, care propune majorarea acestor preţuri, care nu au mai fost actualizate de zece ani. Proiectul a fost elaborat la propunerea Institutului Naţional
Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat deranjat de criticile din spațiul public privind reformele pe care Guvernul le ia în special cele ce țin de Ministerul Finanțelor Publice. „Cu toții ne dorim reforme. Când le implementăm, nu mai sunt bune. ANAF are nevoie de digitalizare după 30 de ani. De 30 de ani promitem acest lucru.
După ce mai multe curse au fost anulate de TAROM, luni dimineață „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat managementului companiei să ia urgent măsuri pentru situația creată. Compania TAROM a anunţat luni anularea a 10 curse ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”
Cursul de schimb al monedei euro era în scădere uşoară luni dimineaţa, după al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, la finalul căreia extrema dreaptă a obţinut un scor sub aşteptări iar stânga s-a plasat pe primul loc, însă nicio forţă politică nu deţine majoritatea, informează AFP, conform AGERPRES. În jurul orei 06:50 GMT, moneda
Miniştrii Transporturilor din România şi Arabia Saudită au semnat luni un memorandum pentru cooperare în domeniul serviciilor logistice.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, luni, că social-democraţii îşi doresc o colaborare cu PNL la guvernare şi din 2025.
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei
Deznodământul surprinzător al turului al doilea al alegerilor parlamentare din Franța, de duminică, a fost salutat de mai mulți membri ai echipei naționale de fotbal înaintea semifinalei de marți împotriva Spaniei.