Producătorul chinez de avioane COMAC are oportunitatea de a sparge duopolul Airbus şi Boeing al pieţei avioanelor de pasageri, în următorul deceniu, a declarat pentru Reuters şeful companiei de leasing de avioane Dubai Aerospace Enterprise (DAE), informează News.ro. Airbus şi Boeing sunt principalii furnizori de avioane pentru companiile aeriene, dar producătorul european de avioane are
Rusia s-a oferit să ajute Vietnamul să dezvolte centrale nucleare. Propunerea a fost făcută în timpul unei vizite a preşedintelui Vladimir Putin la Hanoi, a declarat Alexei Likhachev, şeful companiei nucleare ruseşti de stat Rosatom, potrivit RIA, potrivit news.ro. Likhachev, care a făcut parte din anturajul lui Putin în timpul vizitei sale în Vietnam săptămâna
Trupele Terestre ale Rusiei și Armata Regală a Cambodgiei au semnat un memorandum privind înțelegerea reciprocă, a comunicat portalul cambodgian Khmer Times preluat de Rador Radio România. "Comandanții Forțelor Armate ale Cambodgiei și Rusiei au semnat Memorandumul privind înțelegerea reciprocă în scopul consolidării și extinderii legăturilor, pentru a le face mai strânse, pe termen lung
Cel puțin cinci persoane au fost ucise, duminică, și alte peste 100 au fost rănite după un atac lansat de Ucraina asupra orașului Sevastopol, relatează CNN, care citează autoritățile de ocupație din...
Radu Tudose, patronul fabricii de cașcaval de la Ibănești, a murit în duminica de Rusalii, încercând să își salveze angajații, după ce aceștia au căzut într-un bazin de decantare.
Facturile românilor la energie electrică se pot tripla în această perioadă, pentru că din cauza temperaturilor foarte ridicate, cei mai mulți oameni folosesc în exces aerul condiționat.
Dirijorul Christian Ciucă se întoarce în România pentru a susține două concerte care vor avea loc în luna iulie, la Brașov și la București.
Construcția stranie pe care presa internațională a popularizat-o drept "monolit" și a cărei origine nu este încă stabilită a fost îndepărtată de autoritățile americane dintr-o zonă deșertică stâncoasă...
Câțiva polițiști și un preot au fost uciși duminică într-un atac armat ce a avut loc într-o sinagogă, două biserici ortodoxe și o secție de poliție din regiunea rusă Daghestan, din Caucazul de Nord.
Doi tineri care nu ştiau să înoate au murit după ce au intrat într-un lac să se răcorească, într-o localitate din Maramureş.
Statul urmează să achite prejudicii morale de 3 milioane 526 de mii de lei în cazul judecătorilor anchetați anterior pentru complicitate la spălarea a 22 de miliarde de dolari din Rusia, dar scoși de sub urmărire penală. Unii condamnați, alții achitați în același dosar
Într-o emisiune radiofonică, Înalt Preasfinţitul Teodosie i-a spus unei femei care s-a plâns că a fost abuzată psihic de soț că „trebuie să își ducă crucea" şi că soluţia nu este să divorţeze.
Trupul fără viață al lui Cristian Molnar, tânărul român care a fost luat de apele unui râu din Italia, a fost găsit, confirmă Ministerul Afacerilor Externe.
Trupul fără viață al lui Cristian Molnar, tânărul român care a fost luat de apele unui râu din Italia, ar fi fost găsit, iar autoritățile așteaptă acum ca acesta să fie recunoscut de fratele său, potrivit unor surse.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a scăzut puternic în sondaje, după decizia de a dizolva Adunarea Naţională.
Capitala și șapte judeţe se află luni sub cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul de căldură persistă în Banat, în nord-vestul şi nordul...
Mii de persoane, printre care și 225 de deținuți dintr-o închisoare de maximă securitate din Canada au fost evacuați din cauza incendiilor de pădure din Quebec, au anunțat autoritățile duminică, potrivit Agerpres.
Accident rutier grav în Sibiu. Un autocar a ieșit în afara părții carosabile pe DN 1, pe raza localității Porumbacu de Sus. În accident a fost implicat și un autocamion. Autoritățile au activat planul...
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lîngă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sîmbătă pompierii, relatează AFP, citată de Agerpres. „Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune, a cuprins singura pădure de pini de pe insulă, într-un loc greu accesibil şi care nu are drumuri”, au anunţat pompierii eleni p
Bărbații înarmați care au deschis focul în atacul terorist desfășurat de Rusalii în două orașe din Daghestan au ucis cel puțin 15 ofițeri de poliție, relatează presa internațională.Alte victime sunt...
Cel puțin 15 polițiști, un preot, dar și mai mulți civili au fost uciși în atacurile teroriste comise aseară în regiunea rusă Daghestan. Au fost vizate două biserici ortodoxe, o sinagogă și un post al poliției rutiere în orașele Derbent și Mahacikala. Autoritățile locale au anunțat că 6 militanți au fost eliminați. În Daghestan, o republică majoritar musulmană din Caucazul rus, au fos
Luni și marți se desfășoară primul tur al alegerilor pentru președinția USR. Președintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online. Șase membri USR au fost...
La începutul noii săptămîni de lucru, leul moldovenesc a pierdut ușor din valoare față de dolar, dar și-a consolidat și mai mult poziția față de euro. În special, la sfîrșitul săptămînii trecute el a pierdut circa trei bani față de moneda americană, dar a recîștigat aproape șase bani față de moneda unică europeană, relatează Noi.md. Astfel, pe 24 iunie, Banca Națională a Moldovei a stabilit
Sute de hectare de culturi agricole au fost devastate în sudul țării de o invazie masivă de lăcuste. Într-un interval scurt de timp, roiurile de insecte au distrus cîmpurile din satele Cairaclia și Copceac din Autonomia Găgăuză. Fermierii sînt disperați, întrucît lăcustele le-au compromis culturile, iar autoritățile din regiune nu au putut spune cînd infestația va fi complet lichidată, noteaz