Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Vasile Plevan, ar putea fi revocat din funcție. O solicitare în acest sens înregistrată de avocatul Igor Hlopețchi se află pe rol la CSP. Vasile Plevan, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție (PA), ar putea fi revocat din funcție. O solicitare în acest sens, înregistrată de avocatul Igor Hlopețchi, se află pe rol la
Concursul la stomatologie la buget, în Moldova, a fost de două ori mai mare decît la Harvard. Cel puțin asta afirmă expertul în economie, Veaceslav Ioniță. Potrivit expertului, 60 de persoane pe un loc este probabil cel mai mare concurs nu doar din Moldova, dar și comparativ cu cele mai prestigioase Universități din lume, transmite tv8. „Incredibil, dar adevărat. La Universitatea de Medicină
Un deținut din Penitenciarul nr. 9 Pruncul și-a pus capăt zilelor. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a confirmat informaţia, transmite MOLDPRES. „Incidentul tragic s-a produs în noaptea de 30 spre 31 iulie. Deținutul, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit strangulat în curtea sectorului de trai al penitenciarului. Din primele informații, ar fi …
Sancțiunile economice și comerciale impuse Nigerului de către țările africane au început să își facă efectul, în timp ce rebelii sînt gata să înceapă discuțiile cu liderii regionali cu privire la situația politică. Declarația aparține ambasadorului Nigerului în SUA, Mamadou Kyari Liman-Tingiri. "Sancțiunile au început să aibă un efect asupra Niamey", a declarat ambasadorul într-un interviu
Peste 150 de milioane de euro pentru aplicarea în şcoli a programului UE pentru alimentaţie sănătoasă.
Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat extrasul unei înregistrări audio în dosarul consilierului de la Ocnita, care a fost reținut în flagrant, în după-amiaza zilei de 2 august, un consilier raional al Consiliului raional Ocnița în timpul transmiterii unei sume de 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița. Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA.
Cel puțin 13 persoane au fost rănite după ce doi indivizi au atacat cu cuțite la întâmplare. Incidentul a avut loc joi, în Seongnam, chiar la sud de capitala Seul, a informat agenția de presă Yonhap din Coreea de Sud, citând poliția. Nu a fost imediat clar cât de grave au fost rănile, iar presa spune că …
Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunțat că locuitorii din satul Mălăieștii Noi vor avea acces la apă potabilă de calitate. "Rețeaua magistrală existentă era construită din azbest, material dăunător sănătății și avea și diametru foarte mic - fapt care bloca fluxul. Primarul ne-a explicat că lipsa apei potabile îngreuna enorm viața oamenilor, de aceea, împ
România a dispus măsuri menite să faciliteze transportul cerealelor din Ucraina pe Dunăre, la o zi după atacul masiv cu drone efectuat de Rusia, care a lovit portul Izmail, la câteva sute de metri de teritoriul țării noastre.
Peste 30 de capre au murit timp de cîteva ore în stînga Nistrului. S-a întîmplat pe 2 august, după ce animalele au fost scoase la păscut. Incidentul a fost raportat în satul Blijnii Hutor, în apropiere de Tiraspol. Autoritățile autoproclamate afirmă că zona unde se aflau animalele este amplasată în apropiere terenurilor agricole, transmite realitatea. Cu o zi înainte, a fost recoltată roada,
La 10 zile după accidentul grav produs în noaptea zilei de 24 iulie, de pe bulevardul Decebal din Capitală, în urma căruia cinci persoane au fost rănite, poliția anunță că a identificat și reținut șoferul care a fugit de la locul accidentului. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat informația, transmite TV8. „Șoferul …
Șoferul automobilului care ar fi provocat accidentul rutier de pe bd. Decebal din capitală la data de 24 iulie, apoi a fugit de la fața locului, a fost reținut, anunță oamenii legii. Potrivit Poliției, bărbatul are 31 de ani și este originar din raionul Briceni, iar la moment acesta depune declarații și urmează să fie reținut pentru 72 de ore, transmite Noi.md cu referire la unimedia.info. {
Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a fost exclus din PNL, după ce o femeie a născut pe trotuar în fața spitalului din oraș. Președintele PNL Ialomița, Dragoș Soare, a explicat, la Antena 3 CNN, decizia luată de liberali.
Comisia interguvernamentală pentru implementarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a apelor Prutului și Dunării a identificat locațiile unde vor fi instalate amplasamentele de subtraversare a rîului Prut. Potrivit InfoPrut.ro, astfel, locațiile Sculeni și Măcărești de pe ambele maluri ale Prutului
Un fost manager de hotel a dezvăluit câteva dintre lucrurile șocante la care trebuie să fii atent în următoarea vacanță.
Pentru a-şi putea continua contraofensiva împotriva trupelor ruse, Ucraina are nevoie de sute de blindate, de mai multe sisteme de apărare antiaeriană şi de avioane de luptă F-16, a declarat consilierul prezidențial al președintelui Ucrainei, Mihailo Podoleak, într-un interviu publicat joi, 3 august, de portalul ungar Hvg, citat de Agerpres. ”Pentru ca operaţiunile noastre să …
Primăria satului Chircăiești, raionul Căușeni, cere socoteală unui agent economic care arendează terenuri agricole în localitate. Mai exact, omul de afaceri și-ar fi adus cîteva tractoare și a început să scoată, din pămîntul pe care-l arendează, țevi de irigare pe care le-ar vinde ulterior la prețuri colosale, transmite Noi.md cu referire la Studio-l.online. {{693713}}Primarul alături de con
Persoanele care au scleroză multiplă, mielopatie sau encefalopatie mixtă cronică beneficiază, începînd din 1 august 2023, de asistență medicală oferită în baza unor scheme actualizate de tratament cu medicamente compensate. Aceste scheme au fost revizuite ținînd cont de protocoalele clinice naționale, standardele medicale și ghidurile internaționale de tratament. Astfel, au fost introduse medic
La o lună după rebeliunea grupului de mercenari „Wagner”, companiile asociate cu Evgheni Prigojin semnează contracte guvernamentale în valoare de cel puțin două miliarde de ruble. Acestea sunt doar datele din surse deschise descoperite de jurnaliști și publicate de canalul Telegram „Agenția”.
Un cetățean moldovean în vârstă de 85 de ani, care deținea și cetățenia statului german, a decedat în incinta secției consulare a Ambasadei Republicii Moldova din Berlin. Informația a fost confirmată, pe 3 august, de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Potrivit Ministerului de Externe de la Chișinău, bărbatul s-a adresat misiunii diplomatice, împreună cu soția sa
Președintele polonez Andrzej Duda a semnat miercuri seara versiunea amendată a legii menită să combată influența rusă, lege prin care se creează un organism special pentru investigarea influenței Rusiei în politica poloneză.
Emisiile de dioxid de carbon generate de incendiile de pădure din Canada au atins niveluri fără precedent şi reprezentau deja la sfârşitul lunii iulie mai mult decât dublul precedentului record anual, din 2014, potrivit datelor publicate joi de observatorul european Copernicus, relatează AFP. „În prezent, emisiile totale de la incendiile din Canada se ridică la …
Pentru prima dată după mai bine de un an, SUA și China au discutat despre relațiile bilaterale în domeniul apărării la nivelul Pentagonului și al Ministerului chinez de Externe. Despre aceasta relatează RBC-Ucraina cu referire la Reuters. Concret, secretarul adjunct al apărării al Statelor Unite pentru afaceri de securitate în regiunile Oceanului Indian și Pacific, Eli Ratner, și șeful Depa
Joi, 3 august, în localitatea Făurești, mun. Chișinău, s-a produs un caz tragic, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Tragedia s-a întâmplat la ora 11:33. Potrivit IGSU, salvatorii din Capitală au intervenit pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare după ce un autocamion a căzut într-o carieră, scrie Realitatea.md. „La fața locului au intervenit trei …
Autoritățile anticorupție din Ucraina au anunțat că au reținut un oficial al forțelor armate care ajuta, contra cost, bărbați aflați la vârsta de încorporare să fugă din țară.